Da... increderea este dupa cum bine stiti o comoara. Dar, nu... defapt este cutia Pandorei. Ai deschis-o si vine sfarsitul lumii. Poate nu chair la modul asta atat de exagerat, dar destul de aproape. Si de parca nu asta ar fi tot ... gasesti bucati intregi din viata ta in gura unor oameni ce par a fi "morminte deschise", daca intelegi la ce ma refer.
Prietenii adevarati se gasesc rar, si nu e niciodata ceva sigur, pentru ca oamenii se schimba. De ce se schimba ei in rau, asta nu poate stii decat Dumnezeu; posibil nici el sa nu fie prea sigur. Ceea ce nu inteleg eu este de ce oamenii decid sa spuna secretele altora tocmai unor persoane care nu stiu sa-si tina gura. Da, asta n-am sa inteleg in veci. Cu totii vorbim despre altii, dar de ce tocmai cui nu trebuie? Am inteles, vorbesti cu prietenul/prietena ta cea mai buna, dar de ce cu un necunoscut despre viata altuia? Vorbeste despre viata ta. Si spune-i cui vrei tu. Spune-mi mie, spune-i vecinului de la colt, spune-i tipei bune de la bar, spune-i psihologului, spune-i amantei/amantului, dar sa fii sigur/a ca e despre viata ta.
Oamenii sunt plini de defecte. Si de multe ori, alti oameni se pierd in defectele celorlalti. Efectul de turma e pretutindeni. Probabil te gandesti ca tratez cu mult sarcasm acest subiect, dar sa fim seriosi... unde lipseste amuzamentul complet, chiar si unul macabru, atunci lipseste totul. Increderea e un lucru de baza care ar trebui sa lipseasca de pe aceasta lipsa. Din pacate nu se poate, deci va trebui sa te conformezi cu ceea ce ai, sau sa cauti ceva mai bun. Alegerea e a ta.
Ok, facand o analiza rapida a tot ce am scris pana acum trebuie sa recunosc ca ma sperii. Va rog sa ignorati postarile in care vorbesc despre sinucidere, iad, ura si alte chestii asemanatoare. Era ideea sa creez un blog ca sa aduc oamenii pe calea cea buna, adica gandire pozitiva, incredere de sine si respect de sine si fata de ceilalti. Acest scop a cam esuat pentru ca am lasat multe idei negative sa se strecoare.
Nu regret ce am scris, insa unele chiar sunt exagerate! Probabil ai observat. Insa, asta nu inseamna ca sunt sadica. Bine, poate uneori, si poate putin, dar ideea principala este ca m-am cam departat de drumul principal. Vreau sa scriu de acum doar lucruri care se leaga de idei pozitive.
Insa, pe parcursul acestor luni am descoperit ceva: oamenii nu se schimba niciodata. Nu ma refer 100% la asta ci doar la faptul ca atunci cand sa zicem esti prost din nastere, oricat te chinui sa devii destept, oricat reusesti, pana la urma se intampla sa revii din nou la 'vechea natura' ca sa spun asa. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, era doar un exemplu mai simplu care se presupune sa fie si amuzant atunci cand iti imaginezi pe cineva :D. Daca esti trist de fel, oricat de multe lucruri vesele ti se intampla e nevoie de doar o singura veste proasta ca sa te darame.
Intr-un fel comportamentul de baza (gen: default) te trage in jos atunci cand iti e mai greu... E ca si cum ai vrea sa crezi in zane... Ti se intampla sa zicem o data un fel de minune si te face sa crezi. Si apoi e nevoie de cateva sa nu se intample ca sa iti pierzi increderea (asta e tot un exemplu a nu se lua de buna).
Am pus 2 melodii la aceasta postare pentru ca prima Carry Your Cross And I'll Carry Mine - Tiamat se potriveste, dupa titlu se intelege, dar m-am gandit ca acest gen de muzica nu e pe placul tuturor, iar a 2-a imi place foarte mult. Se potriveste oarecum si a 2-a, depinde din ce unghi privesti.
Am un citat care nu l-am ascutat niciodata, dar ma tem ca sunt de acord cu ce spune. Nu mai stiu cine l-a scris, il am de mult salvat in calculator. Il vei gasi amuzant si totusi trist...
“Cel mai rau lucru este sa gandesti...cu cat te afunzi mai mult in adancurile sufletului, cu cat esti mai lucid si toate iti apar dureros de clare, cu atat esti mai constient de inutilitatea tuturor actiunilor pe care le infaptuiesti...de asta am nevoie de iluzii..si daca toata viata mea va fi o neintrerupta suferinta, imi voi gasi in amagiri puterea de a rezista...”
Acum depinde de situatie. Nu mereu trebuie sa fie mai rau daca te gandesti mai mult la un lucru... dar cine stie? Am descoperit (nu de curand) ca populatia din Romania e negativista de fel. La ei (adica noi, incercam doar sa privesc de undeva de sus) prima oara e partea goala a paharului si cea plina uneori nu o mai vad, sau nu e. In alte tari, lumea, incearca sa vada intai ce a iesit bun din tot ce li s-a intamplat. Banuiesc ca asta are legatura cu comportamentul de baza... default-ul :)) ...
Cred in puterea de a schimba lucrurile, intr-o zi mai buna, in persoanele de langa mine si mai cred ca daca ma vor dezamagi sunt gata sa ma prefac ca nu au existat. Chiar daca ma distrug pe dinauntru am puterea sa raman calma. Oricat de rea ar fi situatia, oricat as tipa, oricat m-as consuma am incredere in mine.
Atunci cand ceva nu imi place, ma retrag, si s-ar putea sa nu observi pana ce m-am retras de tot. Apoi nu mai e nimic de facut. Tu esti asa? Sau izbucnesti deodata cand nu iti convine ceva? Cred intr-o lume mai buna desi sunt sigura ca nu o sa gasesc pe strada pe cineva dornic sa ajute doar din dorinta de a ajuta, pe cineva care sa nu fie invidios pe cel de langa el sau pe cineva care sa aiba o inima buna fara sa fi suferit in viata prea mult.
Cred in Dumnezeu, dar il judec. Are multe explicatii sa-mi dea. Nu e obligat sa faca asta, in niciun caz, dar daca e Dumnezeu nu ar trebui sa ma lamureasca? Cred in noroc, dar mi-l fac singura si il alimentez cu sugestii pozitive nu cu ghicitul in carti. Cred in obiecte norocoase(vreo 3 in total probabil) dar daca se intampla ceva rau in ziua cand am unul din ele la mine ma prefac ca nu s-a intamplat nimic. Daca eu vreau ca obiectul "x" sa fie noroc pai E NOROCOS!
Nu cred in iubire adevarata, desi iubesc, nu cred in speranta, desi sper, nu cred in promisiuni si devin usor iritata atunci cand mi se promite ceva. Cuvintele au valoare pentru mine pe loc, apoi se sting odata cu apusul soarelui. Imi place sa am amintiri cu cuvinte frumoase si imi place sa mi le amintesc atunci cand rezulta a nu fi adevarate.
Urasc minciuna si ii detest pe cei care o spun. Nu ma refer aici la ceva fara importanta genul de "bluza de ieri era verde" cand defapt bluza era albastra. Nu ma intereseaza un pic de schimbare care nu are niciun efect sau vreun secret ascuns, care pana la urma nici nu ma priveste.
Cred in sfarsitul lumii, nu de alta, dar in momentul cand o sa realizez ca lumea nu poate fi mai buna e necesar sa fie sterse atata prostie si ura pana nu infecteaza si universul. Nu vreau sa fie ceva prea lung ca sa suferim mult, dar nici ceva prea scurt ca sa nu pot sa ma bucur de eveniment. Ceva de vreo 3-4 zile sa nu zic ca unii prosti inca traiesc. Aici nu ma refer neaparat la persoane pe care le cunosc, ma refer in general la oamenii prosti.
Cred ca Lucifer si Satana sunt 2 persoane/chestii diferite. Satana e un nume urat si pare si el urat. Iar Lucifer pare maidegraba un inger al lui Satana, mai putin rau si mai de treaba (intr-o oarecare masura stupida:D). Nu sunt satanista, doar nu-mi place numele de satana.
Si mai cred in reincarnare. Nu-mi ajunge o singura viata sa fac tot ce vreau. Imi trebuie mai multe pentru ca sa incerc diferite profesii si imi trebuie si o variatie de talente. Nu sunt prea narcisista, dar am momentele mele. The end!
Vreau sa pictez lumea mea. Dar cum poate un pictor sa picteze ceva atunci cand nu stie cum? Vreau sa cant la chitara viata mea. Dar ce rost are sa vorbesc despre trecut? Vreau sa privesc in viitor si prezent, dar umbra trecutului ma urmareste ca si cum as trai la nesfarsit aceleasi clipe nefericite (macar de m-as fi gandit la lucrurile frumoase din trecut... dar nu, eu trebuie sa ma gandesc la alea rele).
Am ridicat un castel si de jur imprejur rauri, flori frumoase, gradini magice, oameni loiali la palat, ferestre uriase, camere incapatoare si culori pastelate.
De ce nu pot sa ridic un peisaj asa frumos si in realitate? Uneori, si visele mele sunt tragice. Nu stiu de ce. Poate ma inspir prea mult din realitate. Si nu e bine. In general am vise frumoase (ma refer la cele visate cu ochii deschisi), dar alte ori imi place sa dramatizez. Defapt mie intotdeauna mi-a placut sa dramatizez, ar trebui sa termin cu obiceiul asta (e doar unul din obiceiurile mele negative).
Azi eram pe punctul de a renunta la optimism. Dintr-o prostie. Mereu fac asta. La cea mai mica coborare, eu gata: s-a terminat, numai merge, iar am pierdut. Dar nu e asa. Poate ca ma grabesc sa trag concluzii. Defapt mereu fac asta. O sa ii dau o sana vietii sa se revanseze asa cum am eu chef! Ce atata destinul sa te controleze, e cazul sa il controlezi tu! Am gresit eu in multe concluzii despre viata, dar daca toate au fost negative, e cazul sa le las libertate si celor pozitive. Ceva bun trebuie sa iasa, asta daca cred. SI vreau sa cred! E greu, dar e totusi mai bine decat sa fii un pesimist convins-cum am fost eu. Sper ca "am fost" si nu mai sunt.
Oricum e destul de complicat sa fii optimist cand lumea din jurul tau e pesimista. Dar o sa ma tin tare. Fac asta pt ca vreau sa ajung pe culmi ale fericirii pe care nu am mai ajuns pana acum. Viata e scurta si trebuie sa te bucuri de ea. Macar incearca. Prea multe nu ai de pierdut, mai ales daca ai fost obisnuit sa pierzi, acum cand vei incepe sa castigi ti se va parea suupppeer! Probabil te intrebi cand se va intampla asta. Si eu m-am intrebat asta si atunci cand am incetat am inceput sa inteleg cu adevarat. Ai rabdare, numai pune intrebari la fiecare minut.
E ciudat cum batem la usa inchisa din fata noastra de zor, si nu le observam pe celalalte care ne sunt larg deschise chiar la cativa pasi. Nu stiu, poate e descuiata si cea inchisa. Poate am batut degeaba, cand trebuia doar sa apas pe clanta si s-ar fi deschis. Teoria e simpla, dar practica e mai complicata. Aceste fraze nu stiu daca as putea sa le transform in exemple precise, cum ar fi o situatie anume. C'est la vie! Mai avem de invatat multe. Ar fi cazul sa renunt la teorie si sa incep sa visez frumos:)
Daca vrei sa ti se intample lucruri bune ar trebui sa gandesti pozitiv, nu? Ai incercat asa pentru o perioada de timp mai indelungata? Chiar merge... asta daca stii cum sa gandesti. Pana la urma ce rost are sa pornesti o lupta de la premisa "o sa pierd" ? Asta iti doresti, asta vei primi. Totul e simplu. Trebuie sa stii doar ce ii ceri vietii. Daca o urasti nu stiu daca ai sa ajungi undeva. Eu incerc sa invat sa o iubesc. Sau cel putin s-o respect, ca pana la iubire mai e muuuuult!
As schimba multe in viata mea. Am pornit pe un drum acum, presarat cu soare, dimineti frumoase, scuturi de otel pentru lupta si o idee pozitiva cum ca o sa reusesc. Dar cat o sa pot s-o tin asa? La infinit, in niciun caz, caci mi-e mult mai simplu sa gandesc negativ, sa zic ca nu se poate decat sa zic "lasa ca poate o sa mearga". Cu totii trebuie sa facem anumite sacrificii. Eu trebuie sa imi sacrific negativismul. Parca nu suna asa rau, nu? In fond, am de castigat.
Exista multe teorii cu privire la o viata plina de succese. Eu o sa mi le creez pe ale mele. Degeaba citesc carti cu fraze pozitive daca ele nu ma ajuta, si daca intradevar ar ajuta atunci nu stiu sa le pun in aplicare. Teoria nu prea se potriveste cu practica. Ceea ce acum zic ca e bun maine voi gasi argumente sa zic ca nu merge si invers. In final, e doar o lupta cu mine si eu. Si "eu" ala care gandeste negativ a castigat de atatea ori, are atatea medalii de aur, argint ce vrei tu la negativism incat mi s-a acrit. Desi "eu" pozitiv e mai slab, nu se lasa niciodata, iar celalalt "eu" castiga tocmai pt ca lasa totul balta. E mai simplu sa o lasi balta decat sa o duci pana la capat, nu?
Cand cazi, trebuie sa te ridici. Dar de ce dracu' trebuie sa cazi? Ce esti impiedicat? Viata are urcusuri si coborasuri. Si de ce puii mei nu pot sa merg pe autostrada? Unde e drumul drept? Trebuie neaparat sa traversez munti si dealuri? Norocul ti-l faci cu mana ta. Dami-l putin, te rog, sa-l modelez frumos. Viata are cursul pe care i l-ai dai tu. Dati-mi o foarfeca(nu e ceea ce crezi), am nevoie sa tai niste boscheti si buruieni.
Imi place sa contrazic o multime de teorii si ajung sa cred in cele mai ciudate. Viata e ca o piesa de teatru. Trebuie sa iti joci bine rolul si sa nu uiti replicile. Nu conteaza cine esti: cersetorul de la colt, doamna aristocrata care are alergie la par de pisica, vreun visator lunatic care spune numai prostii sau nebunul scapat de la sanatoriu. La sfarsit, daca toata lumea aplauda ai castigat, orice rol ai juca.
Spun ca vreau sa zbor, sa cunosc o alta latura a lumii, una frumoasa, una plina de culori. Dar cum as putea sa fac asta cand eu m-am lipit de negrul meu, de partea mea intunecata? Cum pot sa cunosc noi orizonturi cand eu nu renunt la orizontul meu, unde soarele numai rasare decat ca sa apuna imediat?
Am atatea lucruri de spus, de facut, dar cand vreau sa fac ceva... nu fac nimic. Stau si privesc in alta parte, ma gandesc la alte lucruri fara sens. De ce bat pasul pe loc? De ce nu pornesc corabia cu panzele sus? Si sa bata vantul si sa ma duca departe? Poate ca sentimentul de a explora alte lumi ma inspaimanta... Poate e mai frumos universul meu, poate imi place, in final.
Sau poate singura solutie ar fi reincarnarea. Dar cum poate exista o solutie in care nu cred? Cine as vrea sa fiu oare? Poate ca alt corp si alta viata nu ar schimba cu nimic gandurile mele. Poate ma insel. As vrea sa dispar... sa fiu una cu noaptea, sau cu soarele, sau cu vreo stea. Sa fiu o forma de viata mai ciudata care traieste, dar nu traieste, realizeaza ceea ce o inconjoara, dar defapt nu realizeaza. Ma crezi nebuna, stiu asta. Dar vezi tu, nu-mi pasa. Pentru ca orice ai zice eu extrag din cuvintele tale doar ce imi place.
Si poate am sa rad cand nu e nimic de ras, si poate am sa plang cand nu e de plans. Dar ce iti pasa tie ce fac eu? Tie nu iti pasa, tu esti asa un trecator, un suflet care citeste si pleaca mai departe. Cu ce te-ar deranja pe tine ce spun eu aici? E un discurs plictisitor, din care in final, iti dai seama ca a fost degeaba. Am ajuns de unde am plecat. Se mai intampla uneori:). Am inceput cu o fraza lipsita de sens(pentru tine e posibil) si am incheiat cu o fraza ciudata. Running blind... running blind!
Ca sa fii optimist iti trebuie toata puterea posibila. Pentru un ex-pesimist este indradevar foarte greu, pentru ca gandurile negative inca mai bantuie si daca nu ele propriu-zise, atunci puterea celor din trecut inca iti mai afecteaza viata.
Sa stii ca nu exista nicio atza de care sa te poti agata atunci cand treci printr-o situatie dificila. Nu cauta solutii de la altii, pentru ca nu ti le vor da. Ei isi rezolva problemele altfel si poate nu se potriveste cu stilul tau. Trebuie sa te bazezi pe tine in primul rand si apoi prietenii. Pentru ca tu stii cel mai bine de ce ai nevoie, chiar daca nu o spui, chiar daca acest gand nu a prins inca cuvinte.
Nu trebuie sa renunti la ganduri pozitive nicio clipa, pentru ca atunci cand tu te gandesti la rau, tot rau ti se va intampla incontinuare. Stiu ca e greu, dar vrei sa te afunzi mai tare in prastie sau sa incerci sa iesi din ea in sfarsit?
Poate nu intelegi ce vreau sa iti spun exact, dar sa fii pesimist inseamna sa iti folosesti energia degeaba, pe povesti urate, pe ganduri idioate, pe idei triste, pe situatii din viitor din ce in ce mai mizerabile. Iti place? Ca mie mi-a placut mult timp. Inca mai am momente in care m-as arunca mai adanc in prapastie de buna voie. Se pare ca e mult mai usor sa gandesti negativ decat pozitiv. Sigur zici dupa ce ai gandit pozitiv si ti s-a intamplat ceva rau ca nu de asta depinde viata. Dar exact de asta depinde! Doar ca gandurile negative le spui cu asa o pasiune incat au mai mare puterea decat cele pozitive, si putine pe deasupra din viata ta.
Nu stiu, poate ca ar trebui sa renunti. Dar daca renunti nu te intorci tot de unde ai plecat? Iti place sa te invarti in cerc? Ca eu m-am saturat. Asa ca m-am gandit sa-mi fac un drum drept. Nu e usor, n-a zis nimeni ca o sa fie, dar cel putin e alt drum, unul diferit fata de celelalte, si o sa incerc sa nu o iau pe aratura:))
Depinde de gandurile tale. Totul! Ai sa vezi ca daca ar exista o perioada in care sa gandesti foarte mult pozitiv, si negativul sa inceapa sa isi piarda din putere abia atunci vor incepe sa ti se intample lucruri bune si or sa o tina in lant, dar trebuie sa ai mereu un motiv ca sa poti sa gandesti pozitiv. Gaseste-l! Chiar daca stii ca nu e adevarat, nu trebuie sa crezi, trebuie doar sa simti, sa stii ca asa va fi, chiar daca in sinea ta zici "Ce draq ma pacalesc..." dar o fraza simpatica suna cam asa "Mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate." :)
Si ma aflu aici. In iad. Flacari in jurul meu? Nu. E un pod lung, nu-i pot zari celalalt capat. Nu are nicio sfoara de care sa ma pot sprijini. E din lemn, probabil e putrezit aproape. In jos e... gol... foarte gol... se vede o ceata care acopera ce e jos... in final jos nu poate fi decat moarte.
Mi-am facut curaj si am pasit pe prima scandura. S-a auzit un scartait oribil. Nu pentru ca scartaia asa de tare, ci pentru ca zgomotul ala s-a auzit in creierul meu si s-a multiplicat de atatea ori incat m-a zgariat oribil. Din instinct mi-am dus mainile la urechi. Am pasit pe a 2-a scandura. Nu s-a mai auzit niciun zgomot. Am tot mers, cred ca ajunsesem aproape la jumatate, sau cel putin lau n sfert, cand deodata podul a inceput sa se balangane. La inceput mi-am pierdut echilibrul un pic, dar apoi parca un vant invizibil, care nu il simteam misca podul din ce in ce mai tare. In cateva secunde n-am mai simtit nicio scandura sub picioare. Cadeam in gol.
Ceata devenea din ce in ce mai deasa, dupa care brusc toata imaginea s-a clarificat si puteam sa vad pamantul, sau cel putin ceva care ar fi trebuit sa semene a pamant. Jos erau tepi. Probabil de un metru, probabil aveau mai mult, dar erau foarte ascutiti, iar eu eram in cadere libera. Parca abia asteptam sa ii ating, sa ii imbratisez. Dar nu! Vroiam sa fug cat mai departe. Imposibil. Ma indreptam in jos hotarata, dar in acelasi timp contra vointei mele.
Am cazut. Am luat tepii in primire. Mi-au sfasiat trupul. Am murit. Dar cum se poate sa mori in iad, atunci cand esti deja mort din moment ce ai ajuns acolo? Sau poate ca in iad poti sa mori de 1000 de ori si mai mult chiar, si te trezesti mereu din acelasi loc din care pleci de fiecare data, fara sa iti amintesti ca ai mai murit de cateva ori.
This is hell. And worse. This is just the beginning.
Eu... da... ce e cu mine? Nu e nimic! Ma gandeam doar asa ca de la un timp tot urasc totul. Urasc iarna, zapada, frigul, ce mi se intampla sau ma mai trezesc uneori zicand: urasc asta! Dar ce e cu atata ura? De unde? Nu o sa imi schimbe nimeni parerea, insa! Ce urasc voi uri pana ma plictisesc si gata! Poate ca fraza aceea simpatica "Come to the dark side, we have cookies:)" si-a facut efectul desi era doar o simpla chestie care cica trebuia sa fie amuzanta si doar atat. But now I am in the dark side...
Oricum eu sunt singura vinovata, eu am ales calea asta. Ce daca e asa multa ura? Imi place sa urasc. Imi place sa zic "urasc ziua asta". Apoi imi plac filmele cu rau, unde raul predomina :X - dar sa aiba o forma interesanta de a se prezenta. Imi place raul "imbracat la costum". Adica sa fie ceva care sa te atraga nu doar raul de a incalca reguli sau de a ucide, in asta numai e nicio placere (decat la psihopati probabil). Mie imi place raul reprezentat ca o arta.
Si muzica pe care o ascult simbolizeaza acest lucru: rock bineinteles dar ma refeream in special in cazul asta la death metal si industrial metal... Cum as putea sa nu ma simt eu bine pe melodia "In Flames - Evil in a closet"? Ce daca are versuri intunecate? Melodia e superba:X! Sau "Simplyd4rk - Wake up, you're dead" wow melodia asta e bestiala! Si multe chestii ce sunt considerate din partea "rea" sunt defapt realitati. Nu ma refer neaparat la melodii, ma refer la tot felul de situatii cu care ne mai confruntam.
In fine, imi place sa urasc! E de-a dreptul incantator! Pentru mine, bineinteles si pe moment! Imi place sa cred ca ingerul meu din partea satanei imi vrea tot binele, pentru ca el stie ca eu le am asa un pic in partea asta pesimista, in partea neagra si ar face orice ca eu sa fiu fericita... doar el e rau si isi permite orice trucuri, si drept vorbing am sa ii si permit! Nu e minunat? Atunci cand te tii de regulile de morala ingerul bun sa te ajute si cand o iei putin pe aratura, poate pentru ca te-ai plictisit sau stiu eu ce idei ai ingerul rau sa iti vina si el in ajutor asta pentru ca isi poate demonstra ura alaturi de tine si tu il poti admira, chiar daca in subconstient!
Ma rog, uneori am impresia ca sunt inconjurata doar de ingeri rai... dar asta e partea a 2-a. Poate ca pana la urma tot ce mi se intampla eu am ales, poate fara sa imi dau seama, a fost o greseala, nu a fost, ce mai conteaza? Pana la urma ma simt bine. Si atunci cand nu merg lucrurile ok, plang un pic, ma enervez un pic si ma ajut de melodiile mele. Falling into darkness >:) - I like how it sounds, but if you fall into dark, that doesn't mean you can't see :> and that makes it more interesting!
Intunericul e asociat cu misterul, pentru ca nu stii ce te asteapta in clipa urmatoare. Dar cui ii pasa de povesti? Traim intr-o tara tampita, cu oameni tampiti, cu o conducere tampita, intr-un mediu tampit si respiram un aer tampit. Ce sanse avem? Eu am preferat sa ma inchid in lumea mea... Da si in lumea mea Dumnezeu e o legenda. Dracul e cel care vine pe pamant. Si stii de ce? Pentru ca uram prea mult si ingerii lui Dumnezeu nu mai pot ajunge in blestemul asta, ei sunt prea puri ca sa se injoseasca pentru niste biete suflete cu trupuri murdare, facute din pamant! Stii cum se spune: din pamant vii si tot in pamant te intorci. Dar de ce dracu' trebuie sa vin din pamant? De ce nu sunt si eu inger sa cunosc lumea dintr-o alta perspectiva, sa am tot ce imi doresc, sa cunosc puterea binelui, puterea viselor? De ce dracu' nu sunt?
Hello everyone! Most people say that I am insaneeeeee!!! Oh, but they are right!!!!!!! I really am!!!!!!!!! Madness is power! I think... :D
Ok, sa incepem si sa las deoparte ideea de nebunie momentan. Sau cel putin sa incerc. Din majoritatea postarilor mele se poate denota ca viata e un cum ii spune... acel lucru pe care animalele il fac atunci... cand... ei, bine, atunci cand au nevoia de a merge la baie, sau in cutiuta cu nisip, sau langa un gard, sau langa stalpul de langa casa. In fine asa se poate observa ca vad eu cel putin viata, asta daca nu te-am convins si pe tine.
Ideea e ca am gasit solutie pentru aceasta viata! Una sinistra dar totusi optimista, ce-i drept! Am descoperit de ceva timp ca a fi rau nu inseamna neaparat a si face rau. Raul poate fi folosit in scopuri bune. De exemplu mania asta a mea cu vampiri. M-am uitat la filme cu vampiri, seriale, poate de mai multe ori, ideea e ca de cate ori le urmaresc prind putere. Ascult muzica de la Korn, respectiv melodiile "Forsaken", "System" si "Slept so long". Toate sunt soundtrack-uri din filmul Queen of the damned (inspirat din cartea "Regina Damnatilor" de Anne Rice - al 3-lea volum din Cronicile Vampirilor). Sa revin la subiect totusi. Melodiile astea imi dau puteri! Ma fac sa ma simt bine, desi ele vorbesc despre creaturi care sug sange, despre moarte pe mine ma fac sa am o parere buna despre mine, sa ma consider imortala! Nu sunt, bineinteles ca nu, toate sunt iluzii, dar aceste iluzii aduc lucruri bune, desi pornesc din rau. Pentru ca asa cum te vezi, se spune, asa te vad si ceilalalti. Daca te subestimezi, la fel vor face si ceilalti cu tine: te vor subestima. E bine sa ai o parere pozitiva despre propria persoana si sa incerci sa cauti metode proprii de a-ti face una. Eu ti-am dat exemplul meu. Asta ma face pe mine sa ma simt plina de forta, gata sa inving orice obstacol, sa trec peste toate greutatile, sa ajung la linia de sosire si sa fiu prima pe linie!
A fi nebun inseamna a fi fericit! Dar toate isi au pretul lor. Traim intr-o lume in care povestile sunt iluzii, fantezii. Dar eu cred ca undeva in univers exista o lume paralela unde povestile noastre, pe care le inventam, pe care le citim, acolo ele sunt adevarate! Si daca ele sunt adevarate atunci inseamna ca oamenii aceia trec prin mai multe experiente, transformari, minuni, blesteme! Si chiar daca nu cred nimic din toate astea sper in secret sa pot ajunge acolo odata.
Eu insami scriu povesti. Defapt nu povesti. Romane si nuvele. Aproape le-am terminat(la nuvele ma refer, ca romanul pe care l-am inceput e abia la inceput). Ideea e ca am visat personajele din roman(pe acesta mi-am concentrat atentia cel mai mult). Am simtit ca au prins viata. Si nu pentru ca le-am visat, ci pentru ca am stiut asta de mult. Nu de cand am inceput romanul, mai de curand. L-am inceput prin august 2009. Acum ar fi cateva luni. Am scris aproximativ vreo 100 de pagini de word, si personajele mele au trecut prin multe. Si nu le simt pe toate vii. Nu. Simt doar cateva. Sunt acele personaje principale care eu simt ca ele traiesc in lumea asta. Si intr-o zi am sa le vad si ele or sa ma intrebe: de unde stiai povestea noastra? Iar eu am sa le raspund: nu am nici cea mai vaga idee.
Sunt multe lucruri care as vrea sa existe, visez sa ajung acolo vreodata, dar nu cred in ele. Nu stiu cum e posibil asa ceva. E ca si cum as vrea sa ajung intr-o lume care nu exista-pentru ca nu cred in ea. Dar eu stiu ca exista. Nu stiu de unde. Poate din subconstient, poate din nebunie, poate dintr-o imaginatie dezvoltata, dar eu stiu ca exista! Poate n-am sa cred niciodata in zane, in vampiri, in oameni care zboara, in unicorni, in extraterestri care sunt prietenosi cu mine, dar eu stiu de undeva ca exista.
Tot ce e rau poate fi transformat in bine si invers. M-am hotarat sa-mi folosesc energia negativa pentru scopuri bune, sau cel putin benefice >:) Atunci cand am nervi de exemplu, am sa ma uit in oglinda si am sa-mi folosesc sinistrul pentru a ma lauda si a-mi face astfel o stare de spirit pozitiva. Probabil nu intelegi ce spun. Dar uite un exemplu. Sa zicem ca m-a enervat cineva. Atunci ma uit frumos intr-o oglinda cu o privire din aia demonica(dar nu foarte demonica incat sa par posedata) si i-as spune reflexiei mele "Tu esti atat de frumoasa. De ce sa iti faci nervi pentru cineva care nu merita? Gandeste-te numai un pic! Ai puteri pe care altii nu le au! Poti trai mai mult si mai bine decat ti-ai imaginat vreodata. Esti speciala. De ce sa iti consumi viata cu nimicuri? Desi, daca e vorba de timp, draga mea, da-mi voie sa iti spun ca ai mult timp la dispozitie, asa ca poti face orice iti pofteste inima, bineinteles tinand cont de niste coduri morale, sa nu o luam prea tare razna din cauza libertatii. Deci o sa fie bine. Sunt sigura ca azi vei avea parte de o supriza... placuta!"
Deci cam asta ar fi povestea cu transformarea raului in bine. In cazul in care dracii sunt prea multi pune-ti un joc shooter si impusca la monstri pana numai poti. Am practicat asta de multe ori. Chiar functioneaza. Poti sa te gandesti ca monstrii de un fel sunt o anumita persoana, altii alta persoana si tot asa. Sau poti sa te gandesti ca persoana pe care o urasti reprezinta tot raul din plansa si trebuie DISTRUS! Dar sa revenim la ideea de a fi buni. E sinistra ideea asta a mea, dar totusi pozitiva, nu-i asa?
Am fost creati din nimic. Ceea ce gandim reprezinta nimic. Existenta noastra - tot un nimic. Poate ca nu exista destin - e tot nimic. Si poate ca visul acela a insemnat nimic. Si daca nu e nimic, atunci spre ce ma indrept? Ce e in fata mea? Tot nimic. In vise sunt stele, coridoare, lumini, intuneric, pasaje, castele, animale, peisaje, cerul, furtuni, ploaie si in final ce ramane? Nimicul absolut. Unde vreau sa ajung? Dincolo de acest nimic. Dar daca dincolo e tot nimic?
O pulbere de praf se agita in jurul meu. Formeaza asa un vartej melancolic, uscat. Vantul imi sufla cu putere soapte pe care nu le inteleg. El le tot repeta la infinit si se chinuie sa ma faca sa inteleg, dar eu nu inteleg. Unde sunt? In jurul meu ar parea a fi o zona arida. Dar nu e soare. Cerul e intunecat, norii sunt adunati si pare ca in curand o sa inceapa sa ploua. Dar aici e uscat. Nu, nu o sa ploua.
Odata am vrut sa zbor. Acum as vrea sa traiesc vesnic. Dar vantul aici vrea sa zbor, vrea sa ma poarte pe culmi nebanuite. In vis. Dar care vis? Visul a murit de mult. Mai sunt in viata? Nici eu nu mai stiu. Caut disperata o oglinda. Doar ea poate sa-mi reflecte trupul. Si daca am ramas doar un spirit ratacit? Imposibil! Oare?
Ratacind pe aici, cu vantul batandu-mi in fata am descoperit ca exista eternitate. Doar ca se numeste "eternitatea nimicului"; nimicul intradevar este etern. Deodata, am realizat unde sunt. In mijlocul nimicului. Si daca plec de aici ajung undeva? Probabil ca nu.
Ce e viata? Viata e o forma complexa de activitati, ganduri, intamplari, persoane care se intersecteaza intre ele intr-un mod care te face sa iti doresti sa mori. Te nasti ca sa mori. Gandesti ca sa esuezi. Razi ca sa plangi. Castigi ca sa pierzi. Te bucuri ca sa te superi. Si tot asa. Urasc viata si ea ma uraste pe mine. Incerc sa gandesc pozitiv, dar ea, nenorocita de viata ma afunda! Ma chinui sa resping gandurile negative, dar sunt atat de placute! Ma linistesc, ma fac sa ma simt ca acasa in orice loc. Ce concluzie stupida am descoperit! Auzi, gandurile negative sa te faca sa te simti acasa! De ce s-au dus toate dracului? Pentru ca eu le-am dat. Si le-as mai da inca de cateva ori! Uite asa!
Odata am spus ca imi doresc ca sa nu mi se fi intamplat nimic bun in viata ca sa pot sa ma sinucid fara regrete. Inca mai sunt de aceeasi parere. In anii trecuti am blestemat ziua in care m-am nascut(avand in vedere ca e in trecut nu imi e frica sa blestem ce are legatura cu el). Acum ceea ce vreau e sa imi implinesc visele, sa numai fie nevoie sa spun ca vreau cat mai mult rau ca sa pot sa pun capat, sa fie bine mereu si sa ma simt implinita sau cel putin sa fiu multumita de mine insami.
Intr-un timp vroiam sa devin emo. Ma gandeam "ce e asa de rau sa fii negativist si sa iti tai venele?(bine partea a 2-a e rea, dar sunt si emo care nu se taie)". In final mi-a trecut ideea ca ma gandeam ca emo sunt cam prosti. Adica nici cand e bine sa nu te bucuri? Nu mergea nici asa. Apoi nu sunt eu genul care sa stea suparata tot timpul. Eu trebuie sa ma prostesc, sa rad chiar si fara motiv, sa fac lumea din jurul meu sa rada.
Am vrut sa devin si satanista. Aici da! Total de acord! Cu bratari cu capete de mort, tepi la gat, cat mai mult negru, rock, metal, ganduri sadice, libertate totala! Cui nu i-ar place? Rock ascult, metal ascult, negru il ador, sadica sunt uneori, dar nu pot sa fiu nici satanista. Am descoperit ca intradevar exista Dumnezeu. Si atunci cand iti doresti ceva si il rogi frumos, te asculta. Spunea cineva ca daca Dumnezeu ne-ar implini toate dorintele ar iesi un dezastru. Si are dreptate. De cate ori nu ne dorim lucruri de care nu avem nevoie sau care chiar mai mult ne incurca?
"Speranta moare ultima!" Pe naiba! Speranta moare prima. Ce te duce mai departe sunt ori: idei despre rau(ca de exemplu sa ii faci cuiva in ciuda ca vei reusi), tupeul, orgoliul, ideea ca ai mai reusit odata in acelasi domeniu, lucru etc., dar niciodata speranta! Nu, asta e o iluzie, o prostie! Uneori si lucrurile rele te pot ajuta in bine. Cand iti doresti ceva e stupid sa zici "sper ca..." mai degraba esti sigur pe tine, mai degraba te minti frumos, mai degraba zici ca daca nu ti le implineste te omori! Asa e mai simplu. Speranta e doar o iluzie, doar un gand ca se poate, dar defapt e imposibil. In unele chestii mai usoare da, poti sa speri, ca altceva practic nici nu ar merge... dar in general speranta e inutila!
Tu esti aici. Eu sunt acolo. Suntem ca doua linii paralele. Nu ne intalnim niciodata. Dar, conform unei teorii mai complicate ne putem intalni intr-un punct din infinit. Dar cine a ajuns pana la infinit? Nimeni. E ciudat ceea ce spun? Sa nu ti se para, caci sunt anumite reguli care depasesc capacitatea de intelegere a omului(cel putin teoretic). Cum adica doua linii tampite paralele nu se intalnesc niciodata, dar intr-un punct de la infinit se intalnesc? Suna ironic... E cam si cum ai spune cuiva: "Desigur, visul tau e imposibil sa se implineasca, dar poti sa speri mereu sa se implineasca." Pe mine nu ma intereseaza acum de vis, pe mine ma intereseaza sa vad punctul ala de la infinit unde se intalnesc liniile alea paralele. Dar n-o sa-l vad... asa cum nici vreun vis imposibil nu o sa se implineasca.
Daca iti doresti sa zbori, nu te opreste nimeni. Poti sa iei primul avion si sa zbori unde vrei tu. Dar cine vrea sa zboare cu avionul? Tu vrei sa te inalti spre cer, cu aripi, sau fara, dar sa o faci prin fortele tale, sa simti aerul venindu-ti in fata cum le vin si pasarilor... Vise, vise, si iar vise? Cine ti-a dat voie sa visezi atat? Dar daca vrei intradevar sa vina sfarsitul lumii impune o regula tuturor, sa inceteze sa viseze imposibilul! Atunci chiar ca s-ar sfarsi lumea. Deci, rezulta ca noi ne hranim existenta cu vise... vise desarte care unele se vor implini, majoritatea nu. Cine ne poate opri, pe noi, care suntem considerati fiinte inteligente(ne folosim doar 15% din creier, si geniile ar ajunge pana la 20%). Dar daca tot suntem atata de inteligenti, de ce nu ne folosim tot creierul? Iti inchipui ce am putea face cu 100%, daca doar geniile folosesc 20% si ai vazut si tu cate exista (acceleratoare de particule, internet cu fibra wireless, tot felul de aparate medicale complicate, avansari in industrie, masini de tot felul). Avem atatea pe lume, si totusi nu stim cum sa ne bucuram de ele. Noi, daca suntem asa de inteligenti, de ce nu putem face ce pot cu usurinta ale vietati si sa zburam? De ce nu putem sa zburam?
Sunt unele intrebari, la care nu gasesc raspuns intotdeauna. Uneori ma chinui sa trag concluzii bazate doar pe ideile mele si din cele auzite de pe aici-colo. Ma multumesc cu raspunsurile mele, dar apoi intreb din nou si mi se pare ca teoria e gresita. De ce oare? Pentru ca nu am niciodata un raspuns final, un raspuns care sa ma multumeasca pe deplin, care sa-mi satisfaca toata curiozitatea intrebarii. Ce m-a apucat cu zburatul? De ce vreau sa zbor? De ce am visat ca aveam aripi si am zburat? De ce mi-a placut asa de mult visul? De ce in povestile mele sunt ingeri care au aripi si zboara? De ce imposibilul este atat de atragator? 30 Seconds To Mars au o melodie foarte sugestiva care trateaza acest subiect "imposibilul" intr-un mod care iti atrage atentia. Se numeste "Savior".
Iata si versurile:
--Until you crash Until you burn Until you lie Until you learn Until you see Until you believe Until you fight Until you fall Until the end of everything at all Until you die Until you're alive
Don't save me, don't save me, cause I don't care Don't save me, don't save me, cause I don't care
Until you give Until you've used Until you've lost Until you lose Until you see, how could you believe?
Until you've lived a thousand times Until you've seen the other side This is my chance, this is my change.
Don't save me, don't save me, cause I don't care Don't save me, don't save me, cause I don't care
Until the truth becomes a lie Until you change, until you deny Until you believe
This is my chance, this is my chance I'll take it now because I can This is my chance, I want it now
Don't save me, don't save me, cause I don't care Don't save me, don't save me, cause I don't care
Save me, save me, save me Save me, save me, save me I don't care--
Sunt sigura ca e o poveste destul de interesanta in spatele acestor versuri care in fond exprima dorinta cuiva de a nu fi salvat pana cand nu treci prin toate cele specificate, care nu sunt de-a dreptul niste lucruri imposibile. Unele bineinteles nu le putem trece ca sens propriu, caci atunci intradevar ar fi imposibile. In fine, daca cineva ar trece prin toate experientele care sunt in versuri, ce chef ar mai avea acel cineva sa mai salveze pe un altul, care probabil nu a patit atatea? Cui i-ar mai pasa de restul lumii dupa ce ar fi vazut chiar toate partile(sau majoritatea) rele ale lumii, din lume etc.? Probabil nimanui(cel putin nu om).
Spune-mi tu acum, se merita sau nu sa visezi? Eu zic ca se merita, pentru ca pana la urma asta e ce ne ramane de facut, atunci cand nimic altceva numai e. Suna trist? Asta e realitatea. Dar ai dreptul sa speri la o lume mai buna(desi nu crezi in ea). Ai dreptul sa te autodistrugi, sa te dezamagesti, dar la ce folos? De ce trebuie sa fie mereu batalia asta intre tine cu tine? Te intrebi cum de la niste linii paralele am ajuns la zbor(respectiv lucruri imposibile) si apoi la o trupa alternative, am inceput sa comentez o melodie de-a lor, dupa care am trecut la intrebarea daca merita sa visezi? Daca ai citit cu atentie ai vedea ca am legat toate astea intr-un fel sau altul... Am comparat banalitatea lor existenta sau non-existenta cu exemple din viata reala. Pur si simplu am incercat sa leg teoria cu practica. Si ce a iesit? O mare contrazicere. Liniile paralele se intalnesc, dar defapt nu se intalnesc. Visele se implinesc, dar defapt nu se implinesc. Melodia trupei 30STM e draguta, dar la ce iti foloseste in viata(decat daca esti un dependent al muzicii, cum sunt eu, si adori sa traiesti din melodii si asculti muzica non-stop)? Comentariile mele la toate astea la ce iti folosesc daca nu crezi sau nu intelegi ce vreau sa spun? Si daca pana la urma intelegi la ce iti folosesc oricum toate astea?
Un drum pustiu... un drum pe care n-ar trebui sa fiu! De ce sunt aici? Dar unde sunt? Unde ma indrept? Ce caut? Poate o viata, poate o speranta, sau poate doar liniste. Liniste, pentru ce? Ce s-a intamplat atat de grav de caut linistea de parca ar fi aerul pe care il respir? Poate nu caut liniste. Poate caut altceva, poate caut o lume mai buna, intelegere, vise implinite, poate nu caut nimic defapt. Unde esti tu? Tu nu mai esti demult. Nici nu ai fost vreodata. Ai fost doar o speranta din marea de vise moarte care s-a stins de mult. Nu te caut nici pe tine. Nu stiu ce caut. Poate o lacrima, poate un sarut. Dar nu orice fel de sarut. Nu caut un sarut fizic, caut un sarut al implinirii viselor, un sarut plin de fericire, un sarut care sa-mi lumineze chipul, un sarut pe care n-am sa pot sa-l uit vreodata.
Poate doar m-am pierdut prin viata. Poate realitatea a devenit confuza si ma cred in alta parte, poate nu mai recunosc lucrurile din jurul meu, lucrurile din realitate. Am amestecat visele prea mult cu realitatea. Ce mai e adevarat si ce a ramas minciuna? Poate si insasi existenta mea e o minciuna. Dar nu ar conta. Chiar m-as bucura. Ar fi frumos sa stiu ca nu exist defapt, ca sunt gandul cuiva, apartin de o imaginatie bolnava si cand se va hotari sa ma distruga atunci voi muri. Poate fac parte dintr-un joc video si cand imi pierd toate vietile mor. Dar ce fac atunci cand dai "New game"? Ma nasc din nou!? Nu! Nu vreau asta. Vreau sa dorm si sa visez un vis frumos, un vis perfect, un vis care sa nu imi dea impresia ca e vis si sa porneasca din realitate si sa o schimbe in asa fel incat sa fiu fericita, foarte fericita! Chiar daca, in final, e doar un vis. Sper doar sa nu aflu vreodata ca a fost nimic mai mult decat o iluzie. Da, o iluzie din care sa nu-mi revin! Ar fi pacat totusi caci nimic din ce as putea realiza totusi ar fi doar impresie si doar eu as stii de succesele mele in timp ce restul lumii m-ar compatimi dandu-si seama ca sunt rupta complet de realitate. Ar fi pacat pentru mine, nu?
Dar ce iti pasa tie? Tie nu iti pasa. Nici nu ar avea de ce. Tu esti doar o fantoma trecatoare, o figura fara importanta care citeste si pleaca mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nu esti nici o minune, nici o solutie pentru mine. Esti doar o umbra care dispare cand soarele apune. Dar nu ma aflu aici sa cercetez asupra existentei tale. Sunt aici sa descopar ce caut. Dar o sa gasesc? Cum pot sa ma gandesc la asta, cand eu nu stiu ce vreau defapt? Chiar toate trebuie sa aiba legatura cu imaginatia si cu o lume ireala? De ce in realitate nu poate fi cum vrei? De ce trebuie sa faci nenumarate sacrificii pentru mici clipe de fericire, de ce trebuie sa te adaptezi unor reguli fara logica ale realitatii? Pur si simplu, DE CE? Aceasta intrebare nu are de multe ori un raspuns. Cred ca m-am si plictisit sa-l mai caut.
Ai o soltuie? Stiu ca nu ai, dar simteam nevoia sa te intreb. Dar cine esti tu? De ce m-ar interesa, oare? Poate totusi te caut pe tine sau poate ma insel. Daca ai cum sa ma ajuti, e ok, daca nu, poti sa pleci. Prezenta sau absenta ta nu ma influenteaza cu nimic, nici rau, nici bun. Lasa-ma doar sa fiu o visatoare, sa imi iau zborul mereu pe nepregatite si sa cad din cer atunci cand ajung la inaltimea cea mai mare si sa cad in spini! Sa iti spun niste versuri, dintr-o poezie de a mea(care se numeste "Suflet cazut"), sunt chiar ultimile 4:"Daca tu o sa vrei sa mori,Sa numai vezi lumea-n culoriNu te opresc caci sunt nimeni,Doar un suflet cazut in spini."Aceste versuri sunt total neadevarate, pentru ca eu sunt genul de persoana care imi place sa ajut. Prietenii stiu asta bine. Imi place sa le dau sfaturi. Uneori mai ajut si necunoscuti. Ai naibii necunoscuti! De ce se amesteca ei in viata mea? De ce imi pasa mie de problemele lor? Scuze, unele persoane m-au dezamagit complet. De la prieteni foarte buni, am ajuns sa intrerupem legatura de tot. Tragic, nu? O persoana pe care ai ajutat-o mult, un prieten care parea a fi pentru totdeauna, sa ajungi sa il dispretuiesti profund si sa numai vrei sa vorbesti vreodata cu el. Aici sa stii ca nu fac referire la capitolul "iubire", chiar nu are nicio legatura, e vorba strict de prietenii.
