Dincolo de bariere...

As vrea sa pot vedea dincolo de imaginatie, minciuni si zambete false. Sa vad asa cum ar trebui. Atunci cand cineva e suparat si se ascunde in spatele unui zid sa observ chiar daca se ascunde prea bine. Daca nu mi-e prieten poate nu as vrea sa-l ajut, dar as vrea sa prind momentul cand lasa garda jos si arata ce simte cu adevarat.

Vreau sa inteleg lumea din jurul meu. Nu pentru un motiv ca vreau sa-i ajut pe toti, ci pentru ca asa stiu de la ce sa ma astept de la ei. Stiu ca nimeni nu e perfect, dar sa stii dinainte ca cineva o sa te dezamageasca e o chestie mai rara. Atunci cand stii e mai usor... dar cand nu stii, apare vesnica intrebare "de ce?". Asa macar ai avea idee "de ce". Cred.

Totusi nu mi-ar place ca cei din jur sa stie ce e in sufletul meu. Poate intr-o zi nu ma simt prea bine si nu vreau sa arat asta lumii. Poate nu vreau sa fiu intrebata "de ce?", asa cum poate nici ei nu vor... Cine stie cum ar fi mai bine, oare?

Lumea mea... o accept sau nu?

Spun ca vreau sa zbor, sa cunosc o alta latura a lumii, una frumoasa, una plina de culori. Dar cum as putea sa fac asta cand eu m-am lipit de negrul meu, de partea mea intunecata? Cum pot sa cunosc noi orizonturi cand eu nu renunt la orizontul meu, unde soarele numai rasare decat ca sa apuna imediat?

Am atatea lucruri de spus, de facut, dar cand vreau sa fac ceva... nu fac nimic. Stau si privesc in alta parte, ma gandesc la alte lucruri fara sens. De ce bat pasul pe loc? De ce nu pornesc corabia cu panzele sus? Si sa bata vantul si sa ma duca departe? Poate ca sentimentul de a explora alte lumi ma inspaimanta... Poate e mai frumos universul meu, poate imi place, in final.

Sau poate singura solutie ar fi reincarnarea. Dar cum poate exista o solutie in care nu cred? Cine as vrea sa fiu oare? Poate ca alt corp si alta viata nu ar schimba cu nimic gandurile mele. Poate ma insel. As vrea sa dispar... sa fiu una cu noaptea, sau cu soarele, sau cu vreo stea. Sa fiu o forma de viata mai ciudata care traieste, dar nu traieste, realizeaza ceea ce o inconjoara, dar defapt nu realizeaza. Ma crezi nebuna, stiu asta. Dar vezi tu, nu-mi pasa. Pentru ca orice ai zice eu extrag din cuvintele tale doar ce imi place.

Si poate am sa rad cand nu e nimic de ras, si poate am sa plang cand nu e de plans. Dar ce iti pasa tie ce fac eu? Tie nu iti pasa, tu esti asa un trecator, un suflet care citeste si pleaca mai departe. Cu ce te-ar deranja pe tine ce spun eu aici? E un discurs plictisitor, din care in final, iti dai seama ca a fost degeaba. Am ajuns de unde am plecat. Se mai intampla uneori:). Am inceput cu o fraza lipsita de sens(pentru tine e posibil) si am incheiat cu o fraza ciudata. Running blind... running blind!