Da... increderea este dupa cum bine stiti o comoara. Dar, nu... defapt este cutia Pandorei. Ai deschis-o si vine sfarsitul lumii. Poate nu chair la modul asta atat de exagerat, dar destul de aproape. Si de parca nu asta ar fi tot ... gasesti bucati intregi din viata ta in gura unor oameni ce par a fi "morminte deschise", daca intelegi la ce ma refer.
Prietenii adevarati se gasesc rar, si nu e niciodata ceva sigur, pentru ca oamenii se schimba. De ce se schimba ei in rau, asta nu poate stii decat Dumnezeu; posibil nici el sa nu fie prea sigur. Ceea ce nu inteleg eu este de ce oamenii decid sa spuna secretele altora tocmai unor persoane care nu stiu sa-si tina gura. Da, asta n-am sa inteleg in veci. Cu totii vorbim despre altii, dar de ce tocmai cui nu trebuie? Am inteles, vorbesti cu prietenul/prietena ta cea mai buna, dar de ce cu un necunoscut despre viata altuia? Vorbeste despre viata ta. Si spune-i cui vrei tu. Spune-mi mie, spune-i vecinului de la colt, spune-i tipei bune de la bar, spune-i psihologului, spune-i amantei/amantului, dar sa fii sigur/a ca e despre viata ta.
Oamenii sunt plini de defecte. Si de multe ori, alti oameni se pierd in defectele celorlalti. Efectul de turma e pretutindeni. Probabil te gandesti ca tratez cu mult sarcasm acest subiect, dar sa fim seriosi... unde lipseste amuzamentul complet, chiar si unul macabru, atunci lipseste totul. Increderea e un lucru de baza care ar trebui sa lipseasca de pe aceasta lipsa. Din pacate nu se poate, deci va trebui sa te conformezi cu ceea ce ai, sau sa cauti ceva mai bun. Alegerea e a ta.
Ok, facand o analiza rapida a tot ce am scris pana acum trebuie sa recunosc ca ma sperii. Va rog sa ignorati postarile in care vorbesc despre sinucidere, iad, ura si alte chestii asemanatoare. Era ideea sa creez un blog ca sa aduc oamenii pe calea cea buna, adica gandire pozitiva, incredere de sine si respect de sine si fata de ceilalti. Acest scop a cam esuat pentru ca am lasat multe idei negative sa se strecoare.
Nu regret ce am scris, insa unele chiar sunt exagerate! Probabil ai observat. Insa, asta nu inseamna ca sunt sadica. Bine, poate uneori, si poate putin, dar ideea principala este ca m-am cam departat de drumul principal. Vreau sa scriu de acum doar lucruri care se leaga de idei pozitive.
Insa, pe parcursul acestor luni am descoperit ceva: oamenii nu se schimba niciodata. Nu ma refer 100% la asta ci doar la faptul ca atunci cand sa zicem esti prost din nastere, oricat te chinui sa devii destept, oricat reusesti, pana la urma se intampla sa revii din nou la 'vechea natura' ca sa spun asa. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, era doar un exemplu mai simplu care se presupune sa fie si amuzant atunci cand iti imaginezi pe cineva :D. Daca esti trist de fel, oricat de multe lucruri vesele ti se intampla e nevoie de doar o singura veste proasta ca sa te darame.
Intr-un fel comportamentul de baza (gen: default) te trage in jos atunci cand iti e mai greu... E ca si cum ai vrea sa crezi in zane... Ti se intampla sa zicem o data un fel de minune si te face sa crezi. Si apoi e nevoie de cateva sa nu se intample ca sa iti pierzi increderea (asta e tot un exemplu a nu se lua de buna).
Am pus 2 melodii la aceasta postare pentru ca prima Carry Your Cross And I'll Carry Mine - Tiamat se potriveste, dupa titlu se intelege, dar m-am gandit ca acest gen de muzica nu e pe placul tuturor, iar a 2-a imi place foarte mult. Se potriveste oarecum si a 2-a, depinde din ce unghi privesti.
Am un citat care nu l-am ascutat niciodata, dar ma tem ca sunt de acord cu ce spune. Nu mai stiu cine l-a scris, il am de mult salvat in calculator. Il vei gasi amuzant si totusi trist...
“Cel mai rau lucru este sa gandesti...cu cat te afunzi mai mult in adancurile sufletului, cu cat esti mai lucid si toate iti apar dureros de clare, cu atat esti mai constient de inutilitatea tuturor actiunilor pe care le infaptuiesti...de asta am nevoie de iluzii..si daca toata viata mea va fi o neintrerupta suferinta, imi voi gasi in amagiri puterea de a rezista...”
Acum depinde de situatie. Nu mereu trebuie sa fie mai rau daca te gandesti mai mult la un lucru... dar cine stie? Am descoperit (nu de curand) ca populatia din Romania e negativista de fel. La ei (adica noi, incercam doar sa privesc de undeva de sus) prima oara e partea goala a paharului si cea plina uneori nu o mai vad, sau nu e. In alte tari, lumea, incearca sa vada intai ce a iesit bun din tot ce li s-a intamplat. Banuiesc ca asta are legatura cu comportamentul de baza... default-ul :)) ...
Vreau sa pictez lumea mea. Dar cum poate un pictor sa picteze ceva atunci cand nu stie cum? Vreau sa cant la chitara viata mea. Dar ce rost are sa vorbesc despre trecut? Vreau sa privesc in viitor si prezent, dar umbra trecutului ma urmareste ca si cum as trai la nesfarsit aceleasi clipe nefericite (macar de m-as fi gandit la lucrurile frumoase din trecut... dar nu, eu trebuie sa ma gandesc la alea rele).
Am ridicat un castel si de jur imprejur rauri, flori frumoase, gradini magice, oameni loiali la palat, ferestre uriase, camere incapatoare si culori pastelate.
De ce nu pot sa ridic un peisaj asa frumos si in realitate? Uneori, si visele mele sunt tragice. Nu stiu de ce. Poate ma inspir prea mult din realitate. Si nu e bine. In general am vise frumoase (ma refer la cele visate cu ochii deschisi), dar alte ori imi place sa dramatizez. Defapt mie intotdeauna mi-a placut sa dramatizez, ar trebui sa termin cu obiceiul asta (e doar unul din obiceiurile mele negative).
Azi eram pe punctul de a renunta la optimism. Dintr-o prostie. Mereu fac asta. La cea mai mica coborare, eu gata: s-a terminat, numai merge, iar am pierdut. Dar nu e asa. Poate ca ma grabesc sa trag concluzii. Defapt mereu fac asta. O sa ii dau o sana vietii sa se revanseze asa cum am eu chef! Ce atata destinul sa te controleze, e cazul sa il controlezi tu! Am gresit eu in multe concluzii despre viata, dar daca toate au fost negative, e cazul sa le las libertate si celor pozitive. Ceva bun trebuie sa iasa, asta daca cred. SI vreau sa cred! E greu, dar e totusi mai bine decat sa fii un pesimist convins-cum am fost eu. Sper ca "am fost" si nu mai sunt.
Oricum e destul de complicat sa fii optimist cand lumea din jurul tau e pesimista. Dar o sa ma tin tare. Fac asta pt ca vreau sa ajung pe culmi ale fericirii pe care nu am mai ajuns pana acum. Viata e scurta si trebuie sa te bucuri de ea. Macar incearca. Prea multe nu ai de pierdut, mai ales daca ai fost obisnuit sa pierzi, acum cand vei incepe sa castigi ti se va parea suupppeer! Probabil te intrebi cand se va intampla asta. Si eu m-am intrebat asta si atunci cand am incetat am inceput sa inteleg cu adevarat. Ai rabdare, numai pune intrebari la fiecare minut.
E ciudat cum batem la usa inchisa din fata noastra de zor, si nu le observam pe celalalte care ne sunt larg deschise chiar la cativa pasi. Nu stiu, poate e descuiata si cea inchisa. Poate am batut degeaba, cand trebuia doar sa apas pe clanta si s-ar fi deschis. Teoria e simpla, dar practica e mai complicata. Aceste fraze nu stiu daca as putea sa le transform in exemple precise, cum ar fi o situatie anume. C'est la vie! Mai avem de invatat multe. Ar fi cazul sa renunt la teorie si sa incep sa visez frumos:)
Spun ca vreau sa zbor, sa cunosc o alta latura a lumii, una frumoasa, una plina de culori. Dar cum as putea sa fac asta cand eu m-am lipit de negrul meu, de partea mea intunecata? Cum pot sa cunosc noi orizonturi cand eu nu renunt la orizontul meu, unde soarele numai rasare decat ca sa apuna imediat?
Am atatea lucruri de spus, de facut, dar cand vreau sa fac ceva... nu fac nimic. Stau si privesc in alta parte, ma gandesc la alte lucruri fara sens. De ce bat pasul pe loc? De ce nu pornesc corabia cu panzele sus? Si sa bata vantul si sa ma duca departe? Poate ca sentimentul de a explora alte lumi ma inspaimanta... Poate e mai frumos universul meu, poate imi place, in final.
Sau poate singura solutie ar fi reincarnarea. Dar cum poate exista o solutie in care nu cred? Cine as vrea sa fiu oare? Poate ca alt corp si alta viata nu ar schimba cu nimic gandurile mele. Poate ma insel. As vrea sa dispar... sa fiu una cu noaptea, sau cu soarele, sau cu vreo stea. Sa fiu o forma de viata mai ciudata care traieste, dar nu traieste, realizeaza ceea ce o inconjoara, dar defapt nu realizeaza. Ma crezi nebuna, stiu asta. Dar vezi tu, nu-mi pasa. Pentru ca orice ai zice eu extrag din cuvintele tale doar ce imi place.
Si poate am sa rad cand nu e nimic de ras, si poate am sa plang cand nu e de plans. Dar ce iti pasa tie ce fac eu? Tie nu iti pasa, tu esti asa un trecator, un suflet care citeste si pleaca mai departe. Cu ce te-ar deranja pe tine ce spun eu aici? E un discurs plictisitor, din care in final, iti dai seama ca a fost degeaba. Am ajuns de unde am plecat. Se mai intampla uneori:). Am inceput cu o fraza lipsita de sens(pentru tine e posibil) si am incheiat cu o fraza ciudata. Running blind... running blind!
Nnimic nu e perfect. Si perfect nu e nimic. Din moment ce perfect nu e nimic, inseamna ca perfect e ceva. Dar ce? Oamenii in niciun caz. Trebuie sa fie cate un defect sau mai multe intotdeauna. O situatie? Imposibil. Cum sa fie o situatie perfecta? Trebuie sa existe ceva care sa o strice. Un lucru? Trebuie si el sa aiba un defect din fabricatie sau ceva care nu e perfect.
Atunci ce e perfect? Un vis. Da, un vis e perfect! Ai putea sa il visezi noaptea sau sa ti-l imaginezi, dar poate fi perfect! Si visul acesta daca s-ar implini in realitate sg nu ar mai fi perfect... Dar poate fi aproape perfect... Dar sigur ai sa spui k nu se va implini oricum. Probabil ai dreptate.
In general sunt 2 variante: potzi sa alegi sa visezi si sa speri k poate totusi se va intampla cv ce astepti sau potzi sa te duci dracului. Mai sunt si alte variante, Stiu. Dar majoritatea oamenilor le vad doar pe astea 2. 50% se duc dracului, 30% aleg sa viseze, 20% lupta pt a le fi mai bn dintre care doar 5% sau chiar mai putin stiu si cum sa lupte.
Nu incerc sa conving p nimeni nimic. Doar pe mine. Nu stiu exact ce. N-am pierdut un pic printre ganduri. Un pic cam mult... dar stiu un lucru sigur: n-o sa ma dau batuta, niciodata! Desi se spune "niciodata sa nu spui niciodata" - deja ai zis cuv "niciodata" si fraza se contrazice singura :)) deci pot sa spun "niciodata" cand am chef :) Sper insa sa nu o zik atunci cand nu e cazul :-S ...
Multe din tot ce s-a intamplat numai conteaza, desi odata au contat...
Vreau sa evadez! Vreau sa ma pierd de lume pe o insula pustie, fara calculator, fara internet, doar cu o coliba din lemn destul de incapatoare pentru o persoana, cu o bucatarie modesta si o camera cu un pat moale. In jurul meu vreau sa fie multa verdeata, multi copaci, flori si plante de tot felul. Sa imi gasesc mancare cu usurinta, sa fie mereu cald... Sa am cateva haine pe care sa le spal intr-un rau din apropiere, cu apa limpede si care sa curga dintr-un munte de undeva din nord. In zilele ploioase sa ies afara si sa alerg prin ploaie, pe plaja in picioarele goale. Sa ma bucur de natura si sa uit de existenta lumii, sa fiu doar eu cu mine. Sa am hartie si pix sa pot sa imi scriu idei oricand simt nevoia sau sa fac conversatii imaginare cu extraterestri. Sa fiu libera ca pasarea cerului si sa nu fiu invidioasa cand vad un pescarus zburand sus pe cer. Sa fiu aproape de soare si noaptea, de luna. Sa stau intinsa pe iarba proaspata, sa simt miros de salcie si sa inumar stelele incercand sa recunosc vreo constelatie cunoscuta sau sa atribui forme proprii imaginatiei mele cerului plin de stele. In noptile ploioase sa stau in coliba privind la geam cum cad picaturile si sa privesc oceanul din apropiere. Sa ma chinui sa-mi fac o barca din lemn si de fiecare data sa se scufunde si sa ma enervez dupa care sa rad de propria mea naivitate. Dupa o luna sa gasesc un animal care sa-mi fie devotat, sa fie ceva asemanator cu o felina sau un caine pufos si mare cu ochi albastri sau verzi. Sa-mi tina companie cam vreun an asa. Dupa care nu sunt sigura daca as schimba modul asta de trai. O sa ma bucur de inconjurul naturii in fiecare zi, voi zambi cand afara va fi soare, voi alerga prin ploaie si voi fi cu adevarat fericita! N-am nevoie de ei, ipocritii societatii si de conceptiile lor tampite despre lume, nu am nevoie de politica lor nedreapta si de falsele lor sentimente! Nu am nevoie de nimeni! Doar de mine si un animal. Si sa fie cald. Si sa pot sa traiesc. Atat. E de ajuns. Cred totusi ca oamenii nu au fost vreodata fericiti cu adevarat. Insulele pustii cu cate un om care nu vrea sa plece de acolo sunt doar in filme sau jocuri. Realitatea e cu totul diferita. Ma gandeam la indieni, ei traiesc in natura, dar trebuie sa omoare pentru carne si sunt sigura ca nu au o comunitate de care sunt complet mandri si nu si-ar schimba in niciun fel modul de trai. Vreau sa ma bucur de rasarit si de apus, vreau sa gust din vantul plin de mirosul florilor si sa simt ca traiesc, sa nu fie nimeni in preajma mea, astfel nu vor exista conflicte si voi putea face ce doresc fara sa ma gandesc la nimeni... Totul ar fi perfect, pacat ca nu va fi niciodata adevarat. Lucrurile perfecte nu exista. Dar poti sa visezi incontinuare. Nu ca ar schimba cu ceva realitatea sau problemele si nervii de zi cu zi, dar e o solutie temporara care este placuta tuturor. Sa visezi e o arta! Visele tale pot fi placute pentru ceilalti, le pot aduce buna dispozitie, doar ca pe tine te vor intrista mereu in final, pentru ca visele raman vise. Ar fi prea frumos ca sa fie adevarate, nu-i asa? Imi place sa vorbesc, sa povestesc, si in final sa nu spun nimic. E refugiul meu contra societatii. Uneori, incep prin a-mi exprima opiniile adevarate, dar continui prin a-l deruta pe cel cu care vorbesc incat numai stie ce vreau si ce nu vreau defapt. Cateodata ma pierd si eu. Dar un lucru e sigur: imi place sa visez, si oricat de idioata ar fi viata visele nu o sa mi le ia nimeni, pentru ca doar eu am dreptul sa le omor, sa le reinvii, sa le strivesc, sa le dau speranta. Sunt propria mea stapana. Factorii din jur care influenteaza visul sunt doar slujitorii, eu sunt cea care ia deciziile in final. Poate gresesc cu un lucru: visez prea mult. Opreste-ma daca poti!
Am creat blog-ul asta pentru ca am multe de spus si nu stiu cui sa i le spun. Cine sa ma inteleaga? Tu? Cu siguranta nu. Nu-mi pasa oricum. M-ai contrazice la ce am de spus, normal. Nu incerca sa negi. Nu am avut niciodata probleme cu adevarat grave: am toata familia(aproximativ) cu mine, am prieteni, am avut parte de distractii, chestii interesante... nu ma pot plange. Dar conceptul meu despre viata e un pic diferit. Sunt o fire pesimista. Cred ca educatia e de vina. Nu parintii, ci eu. M-am uitat la prea multe telenovele si am tendinta sa dramatizez totul :)) bine, nu chiar totul, dar aproximativ. Acum numai imi plac, dar mi-au ramas in cap niste idei tampite pe care nu stiu cum o sa le scot vreodata.
Apoi am descoperit ca viata nu e ca in filme. In filme se termina frumos, aici nu. Realitatea e cu totul diferita. Am citit carti, sau am incercat(caci nu le-am terminat) de psihologie si de problema asta cu a fi optimist/pesimist cum sa ai succese in viata, in fine, chestii de genul. M-au ajutat pe moment, dar cum am pus cartea jos si am revenit in lumea reala am realizat ca nu e asa de simplu.
Am urmarit un documentar "The Secret", e foarte bine realizat. Ti-l recomand, oricine ai fi. Dar sa nu crezi ca tot ce spune acolo e chiar adevarat. Am sa iti dau un exemplu concret. Acolo spune ca un gand pozitiv are o putere de 1000 de ori mai mare decat un gand negativ, dar nu e adevarat. Poate pentru astia dinafara o fi, pentru ca ei au alta mentalitate, dar pentru romani e putin degeaba :)). Deci fii atent/a un gand negativ daca iti trece fulgerator prin minte se poate implini in urmatoarea clipa, si apoi daca te concentrezi cu pasiune(cum avem noi tendinta sa facem deobicei) pe un gand tot asa negativ stii cate lucruri negative ti se pot intampla? Un gand pozitiv e egal cu 0 in fata unuia negativ si asta pentru ca ne-am obisnuit sa gandim rau ca si cum asa ar trebui sa se intample.
Apoi, o sa zici ca te-ai schimbat de ceva timp si ca ai gandit pozitiv, dar nu s-a intamplat nimic bun pentru tine. Hai sa iti spun un secret: gandurile negative inca te mai urmaresc si o sa fie destul de greu sa scapi de ele de tot, pentru ca in orice situatie rea va trebui sa gandesti pozitiv si sa speri spre bine ca in ceva timp(nu stiu cat) sa se intample mai multe lucruri bune in viata ta si sa nu mai pierzi asa ceva ce pentru altii e foarte usor sa castige. Suntem diferiti, dar cineva spunea odata: mai bine sa fii optimist si sa te inseli, decat sa fii pesimist si sa ai dreptate.
Inteleg ca visele sunt frumoase si e pacat sa le distrugi dinainte de a se contura putin. Dar ce greu e atunci cand iti intra in vene si apoi se sparg, nu-i asa?(si aici nu fac aluzie la ceva fizic) Visele, vai, ce frumos e sa visezi! Cat as mai visa! Pacat ca visele mele se termina prost oricum. Eu scriu povesti, sunt destul de lungi, ideea e ca toate se termina prost. Ma gandeam la Eminescu, el are niste poezii triste, oare astea nu au influentat viata lui in negativitate? Sunt curioasa insa ce viata a avut Bacovia, care are niste poezii cu adevarat macabre! Le ador, nu pot sa neg... si inspre partea aia ma indrept si eu, dar ma intreb, o sa stiu sa ma opresc inainte sa cad in prapastie? Sau am cazut deja? Mai pot sa ma ridic?
Pe calculator am niste texte... le-am denumit "confesiune de ganduri" sunt strict personale... asa ca nu le voi posta, dar vreau sa zic ca acolo imi exprim sentimentele sincer(ca acum doar ca mult mai exemplificat si fara retineri in anumite chestii) si am constatat ca uneori exagerez... dar in final tot la concluziile alea stupide ajung(care sunt bineinteles negative si nu au un final happy... si care ma deprima evident si care uneori nu au logica, dar alteori le vad ca pe orice zi obisnuita si uneori nu inteleg nici eu, pe cand alteori imi sunt super clare). As vrea sa numai ajung la ele si o sa am grija de asta. Cred. Incerc sa ma tin pe linia de plutire si sa nu mai cad, sau cel putin daca tot cad sa nu fie tepi jos cum sunt mereu.
