Dincolo de bariere...

As vrea sa pot vedea dincolo de imaginatie, minciuni si zambete false. Sa vad asa cum ar trebui. Atunci cand cineva e suparat si se ascunde in spatele unui zid sa observ chiar daca se ascunde prea bine. Daca nu mi-e prieten poate nu as vrea sa-l ajut, dar as vrea sa prind momentul cand lasa garda jos si arata ce simte cu adevarat.

Vreau sa inteleg lumea din jurul meu. Nu pentru un motiv ca vreau sa-i ajut pe toti, ci pentru ca asa stiu de la ce sa ma astept de la ei. Stiu ca nimeni nu e perfect, dar sa stii dinainte ca cineva o sa te dezamageasca e o chestie mai rara. Atunci cand stii e mai usor... dar cand nu stii, apare vesnica intrebare "de ce?". Asa macar ai avea idee "de ce". Cred.

Totusi nu mi-ar place ca cei din jur sa stie ce e in sufletul meu. Poate intr-o zi nu ma simt prea bine si nu vreau sa arat asta lumii. Poate nu vreau sa fiu intrebata "de ce?", asa cum poate nici ei nu vor... Cine stie cum ar fi mai bine, oare?

Puterea de a ierta

Am citit undeva, nu mai stiu unde, o poveste foarte interesanta. Era un baiat care era foarte nervos si spunea lucruri urate atunci cand se enerva. Intr-o zi tatal sau i-a spus sa bata un cui in usa de cate ori se enerveaza. Peste ceva timp a reusit sa nu mai bata niciun cui. I-a zis tatalui sau si atunci acesta i-a spus acum in fiecare zi in care e calm sa scoata un cui din usa. A trecut ceva timp si a reusit sa scoata toate cuiele. “Tata, uite, le-am scos pe toate!” “Bravo, fiule. Dar vezi cum a ramas usa? Asa se intampla de fiecare data cand tu ranesti pe cineva.”

Cred ca povestea spune subiectul pe care vreau sa-l dezbat. Atunci cand gresesti, desi iti ceri iertare, rana tot ramane. Sunt anumite greseli care intradevar pot fi iertate pe deplin, dar unele ne raman asa in suflet si ne chinuie chiar si dupa ce am iertat persoana care ne-a ranit. Uneori simti ca persoana care a gresit nu merita sa fie iertata, poate pentru ca a gresit de mai multe ori la fel sau a gresit foarte rau si iti este greu sa uiti complet, insa o ierti pentru ca probabil iti este apropiata si te gandesti ca o sansa in plus nu o sa omoare pe nimeni.

Dar defapt acea sansa in plus o sa omoare! O sa omoare lent rabdarea de care dispui, puterea de a ierta si in curand iti va fi greu sa ierti o greseala minora. Nu iti sugerez acum sa nu ierti cand cineva iti greseste, dar incearca sa ii spui povestea de mai sus, stiu eu poate il/o motiveaza intr-un mod pozitiv. Desi... nu ma astept sa functioneze sincer. Cine greseste de mai multe ori, e indeajuns de nepasator cu ceilalti si nu e atent de fiecare data sa nu faca la fel, iar cine greseste grav nu apreciaza ceea ce are, desi faptul ca a fost iertat il poate face sa-si dea seama ca daca nu are grija de ceea ce are, poate pierde acel lucru sau persoana.

Iertarea e o virtute, dar si greseala un pacat, care de multe ori te intrebi cine sufera mai mult, tu – cel/cea care a gresit sau persoana careia i-ai gresit? E ciudat cum ranim pe ceilalti din jur si in acelasi timp ne ranim si pe noi...

Sentimentul de ura

Eu... da... ce e cu mine? Nu e nimic! Ma gandeam doar asa ca de la un timp tot urasc totul. Urasc iarna, zapada, frigul, ce mi se intampla sau ma mai trezesc uneori zicand: urasc asta! Dar ce e cu atata ura? De unde? Nu o sa imi schimbe nimeni parerea, insa! Ce urasc voi uri pana ma plictisesc si gata! Poate ca fraza aceea simpatica "Come to the dark side, we have cookies:)" si-a facut efectul desi era doar o simpla chestie care cica trebuia sa fie amuzanta si doar atat. But now I am in the dark side...



Oricum eu sunt singura vinovata, eu am ales calea asta. Ce daca e asa multa ura? Imi place sa urasc. Imi place sa zic "urasc ziua asta". Apoi imi plac filmele cu rau, unde raul predomina :X - dar sa aiba o forma interesanta de a se prezenta. Imi place raul "imbracat la costum". Adica sa fie ceva care sa te atraga nu doar raul de a incalca reguli sau de a ucide, in asta numai e nicio placere (decat la psihopati probabil). Mie imi place raul reprezentat ca o arta.




Si muzica pe care o ascult simbolizeaza acest lucru: rock bineinteles dar ma refeream in special in cazul asta la death metal si industrial metal... Cum as putea sa nu ma simt eu bine pe melodia "In Flames - Evil in a closet"? Ce daca are versuri intunecate? Melodia e superba:X! Sau "Simplyd4rk - Wake up, you're dead" wow melodia asta e bestiala! Si multe chestii ce sunt considerate din partea "rea" sunt defapt realitati. Nu ma refer neaparat la melodii, ma refer la tot felul de situatii cu care ne mai confruntam.



In fine, imi place sa urasc! E de-a dreptul incantator! Pentru mine, bineinteles si pe moment! Imi place sa cred ca ingerul meu din partea satanei imi vrea tot binele, pentru ca el stie ca eu le am asa un pic in partea asta pesimista, in partea neagra si ar face orice ca eu sa fiu fericita... doar el e rau si isi permite orice trucuri, si drept vorbing am sa ii si permit! Nu e minunat? Atunci cand te tii de regulile de morala ingerul bun sa te ajute si cand o iei putin pe aratura, poate pentru ca te-ai plictisit sau stiu eu ce idei ai ingerul rau sa iti vina si el in ajutor asta pentru ca isi poate demonstra ura alaturi de tine si tu il poti admira, chiar daca in subconstient!



Ma rog, uneori am impresia ca sunt inconjurata doar de ingeri rai... dar asta e partea a 2-a. Poate ca pana la urma tot ce mi se intampla eu am ales, poate fara sa imi dau seama, a fost o greseala, nu a fost, ce mai conteaza? Pana la urma ma simt bine. Si atunci cand nu merg lucrurile ok, plang un pic, ma enervez un pic si ma ajut de melodiile mele. Falling into darkness >:) - I like how it sounds, but if you fall into dark, that doesn't mean you can't see :> and that makes it more interesting!


Intunericul e asociat cu misterul, pentru ca nu stii ce te asteapta in clipa urmatoare. Dar cui ii pasa de povesti? Traim intr-o tara tampita, cu oameni tampiti, cu o conducere tampita, intr-un mediu tampit si respiram un aer tampit. Ce sanse avem? Eu am preferat sa ma inchid in lumea mea... Da si in lumea mea Dumnezeu e o legenda. Dracul e cel care vine pe pamant. Si stii de ce? Pentru ca uram prea mult si ingerii lui Dumnezeu nu mai pot ajunge in blestemul asta, ei sunt prea puri ca sa se injoseasca pentru niste biete suflete cu trupuri murdare, facute din pamant! Stii cum se spune: din pamant vii si tot in pamant te intorci. Dar de ce dracu' trebuie sa vin din pamant? De ce nu sunt si eu inger sa cunosc lumea dintr-o alta perspectiva, sa am tot ce imi doresc, sa cunosc puterea binelui, puterea viselor? De ce dracu' nu sunt?

Ce caut defapt?

Un drum pustiu... un drum pe care n-ar trebui sa fiu! De ce sunt aici? Dar unde sunt? Unde ma indrept? Ce caut? Poate o viata, poate o speranta, sau poate doar liniste. Liniste, pentru ce? Ce s-a intamplat atat de grav de caut linistea de parca ar fi aerul pe care il respir? Poate nu caut liniste. Poate caut altceva, poate caut o lume mai buna, intelegere, vise implinite, poate nu caut nimic defapt. Unde esti tu? Tu nu mai esti demult. Nici nu ai fost vreodata. Ai fost doar o speranta din marea de vise moarte care s-a stins de mult. Nu te caut nici pe tine. Nu stiu ce caut. Poate o lacrima, poate un sarut. Dar nu orice fel de sarut. Nu caut un sarut fizic, caut un sarut al implinirii viselor, un sarut plin de fericire, un sarut care sa-mi lumineze chipul, un sarut pe care n-am sa pot sa-l uit vreodata.

Poate doar m-am pierdut prin viata. Poate realitatea a devenit confuza si ma cred in alta parte, poate nu mai recunosc lucrurile din jurul meu, lucrurile din realitate. Am amestecat visele prea mult cu realitatea. Ce mai e adevarat si ce a ramas minciuna? Poate si insasi existenta mea e o minciuna. Dar nu ar conta. Chiar m-as bucura. Ar fi frumos sa stiu ca nu exist defapt, ca sunt gandul cuiva, apartin de o imaginatie bolnava si cand se va hotari sa ma distruga atunci voi muri. Poate fac parte dintr-un joc video si cand imi pierd toate vietile mor. Dar ce fac atunci cand dai "New game"? Ma nasc din nou!? Nu! Nu vreau asta. Vreau sa dorm si sa visez un vis frumos, un vis perfect, un vis care sa nu imi dea impresia ca e vis si sa porneasca din realitate si sa o schimbe in asa fel incat sa fiu fericita, foarte fericita! Chiar daca, in final, e doar un vis. Sper doar sa nu aflu vreodata ca a fost nimic mai mult decat o iluzie. Da, o iluzie din care sa nu-mi revin! Ar fi pacat totusi caci nimic din ce as putea realiza totusi ar fi doar impresie si doar eu as stii de succesele mele in timp ce restul lumii m-ar compatimi dandu-si seama ca sunt rupta complet de realitate. Ar fi pacat pentru mine, nu?

Dar ce iti pasa tie? Tie nu iti pasa. Nici nu ar avea de ce. Tu esti doar o fantoma trecatoare, o figura fara importanta care citeste si pleaca mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nu esti nici o minune, nici o solutie pentru mine. Esti doar o umbra care dispare cand soarele apune. Dar nu ma aflu aici sa cercetez asupra existentei tale. Sunt aici sa descopar ce caut. Dar o sa gasesc? Cum pot sa ma gandesc la asta, cand eu nu stiu ce vreau defapt? Chiar toate trebuie sa aiba legatura cu imaginatia si cu o lume ireala? De ce in realitate nu poate fi cum vrei? De ce trebuie sa faci nenumarate sacrificii pentru mici clipe de fericire, de ce trebuie sa te adaptezi unor reguli fara logica ale realitatii? Pur si simplu, DE CE? Aceasta intrebare nu are de multe ori un raspuns. Cred ca m-am si plictisit sa-l mai caut.

Ai o soltuie? Stiu ca nu ai, dar simteam nevoia sa te intreb. Dar cine esti tu? De ce m-ar interesa, oare? Poate totusi te caut pe tine sau poate ma insel. Daca ai cum sa ma ajuti, e ok, daca nu, poti sa pleci. Prezenta sau absenta ta nu ma influenteaza cu nimic, nici rau, nici bun. Lasa-ma doar sa fiu o visatoare, sa imi iau zborul mereu pe nepregatite si sa cad din cer atunci cand ajung la inaltimea cea mai mare si sa cad in spini! Sa iti spun niste versuri, dintr-o poezie de a mea(care se numeste "Suflet cazut"), sunt chiar ultimile 4:"Daca tu o sa vrei sa mori,Sa numai vezi lumea-n culoriNu te opresc caci sunt nimeni,Doar un suflet cazut in spini."Aceste versuri sunt total neadevarate, pentru ca eu sunt genul de persoana care imi place sa ajut. Prietenii stiu asta bine. Imi place sa le dau sfaturi. Uneori mai ajut si necunoscuti. Ai naibii necunoscuti! De ce se amesteca ei in viata mea? De ce imi pasa mie de problemele lor? Scuze, unele persoane m-au dezamagit complet. De la prieteni foarte buni, am ajuns sa intrerupem legatura de tot. Tragic, nu? O persoana pe care ai ajutat-o mult, un prieten care parea a fi pentru totdeauna, sa ajungi sa il dispretuiesti profund si sa numai vrei sa vorbesti vreodata cu el. Aici sa stii ca nu fac referire la capitolul "iubire", chiar nu are nicio legatura, e vorba strict de prietenii.