Se afișează postările cu eticheta stele. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta stele. Afișați toate postările

joi, 28 ianuarie 2010

Nimicul absolut


Am fost creati din nimic. Ceea ce gandim reprezinta nimic. Existenta noastra - tot un nimic. Poate ca nu exista destin - e tot nimic. Si poate ca visul acela a insemnat nimic. Si daca nu e nimic, atunci spre ce ma indrept? Ce e in fata mea? Tot nimic. In vise sunt stele, coridoare, lumini, intuneric, pasaje, castele, animale, peisaje, cerul, furtuni, ploaie si in final ce ramane? Nimicul absolut. Unde vreau sa ajung? Dincolo de acest nimic. Dar daca dincolo e tot nimic?



O pulbere de praf se agita in jurul meu. Formeaza asa un vartej melancolic, uscat. Vantul imi sufla cu putere soapte pe care nu le inteleg. El le tot repeta la infinit si se chinuie sa ma faca sa inteleg, dar eu nu inteleg. Unde sunt? In jurul meu ar parea a fi o zona arida. Dar nu e soare. Cerul e intunecat, norii sunt adunati si pare ca in curand o sa inceapa sa ploua. Dar aici e uscat. Nu, nu o sa ploua.



Odata am vrut sa zbor. Acum as vrea sa traiesc vesnic. Dar vantul aici vrea sa zbor, vrea sa ma poarte pe culmi nebanuite. In vis. Dar care vis? Visul a murit de mult. Mai sunt in viata? Nici eu nu mai stiu. Caut disperata o oglinda. Doar ea poate sa-mi reflecte trupul. Si daca am ramas doar un spirit ratacit? Imposibil! Oare?

Ratacind pe aici, cu vantul batandu-mi in fata am descoperit ca exista eternitate. Doar ca se numeste "eternitatea nimicului"; nimicul intradevar este etern. Deodata, am realizat unde sunt. In mijlocul nimicului. Si daca plec de aici ajung undeva? Probabil ca nu.


duminică, 17 ianuarie 2010

Libertate - vreau sa fiu libera ca pasarea cerului!



Vreau sa evadez! Vreau sa ma pierd de lume pe o insula pustie, fara calculator, fara internet, doar cu o coliba din lemn destul de incapatoare pentru o persoana, cu o bucatarie modesta si o camera cu un pat moale. In jurul meu vreau sa fie multa verdeata, multi copaci, flori si plante de tot felul. Sa imi gasesc mancare cu usurinta, sa fie mereu cald... Sa am cateva haine pe care sa le spal intr-un rau din apropiere, cu apa limpede si care sa curga dintr-un munte de undeva din nord. In zilele ploioase sa ies afara si sa alerg prin ploaie, pe plaja in picioarele goale. Sa ma bucur de natura si sa uit de existenta lumii, sa fiu doar eu cu mine. Sa am hartie si pix sa pot sa imi scriu idei oricand simt nevoia sau sa fac conversatii imaginare cu extraterestri. Sa fiu libera ca pasarea cerului si sa nu fiu invidioasa cand vad un pescarus zburand sus pe cer. Sa fiu aproape de soare si noaptea, de luna. Sa stau intinsa pe iarba proaspata, sa simt miros de salcie si sa inumar stelele incercand sa recunosc vreo constelatie cunoscuta sau sa atribui forme proprii imaginatiei mele cerului plin de stele. In noptile ploioase sa stau in coliba privind la geam cum cad picaturile si sa privesc oceanul din apropiere. Sa ma chinui sa-mi fac o barca din lemn si de fiecare data sa se scufunde si sa ma enervez dupa care sa rad de propria mea naivitate. Dupa o luna sa gasesc un animal care sa-mi fie devotat, sa fie ceva asemanator cu o felina sau un caine pufos si mare cu ochi albastri sau verzi. Sa-mi tina companie cam vreun an asa. Dupa care nu sunt sigura daca as schimba modul asta de trai. O sa ma bucur de inconjurul naturii in fiecare zi, voi zambi cand afara va fi soare, voi alerga prin ploaie si voi fi cu adevarat fericita! N-am nevoie de ei, ipocritii societatii si de conceptiile lor tampite despre lume, nu am nevoie de politica lor nedreapta si de falsele lor sentimente! Nu am nevoie de nimeni! Doar de mine si un animal. Si sa fie cald. Si sa pot sa traiesc. Atat. E de ajuns. Cred totusi ca oamenii nu au fost vreodata fericiti cu adevarat. Insulele pustii cu cate un om care nu vrea sa plece de acolo sunt doar in filme sau jocuri. Realitatea e cu totul diferita. Ma gandeam la indieni, ei traiesc in natura, dar trebuie sa omoare pentru carne si sunt sigura ca nu au o comunitate de care sunt complet mandri si nu si-ar schimba in niciun fel modul de trai. Vreau sa ma bucur de rasarit si de apus, vreau sa gust din vantul plin de mirosul florilor si sa simt ca traiesc, sa nu fie nimeni in preajma mea, astfel nu vor exista conflicte si voi putea face ce doresc fara sa ma gandesc la nimeni... Totul ar fi perfect, pacat ca nu va fi niciodata adevarat. Lucrurile perfecte nu exista. Dar poti sa visezi incontinuare. Nu ca ar schimba cu ceva realitatea sau problemele si nervii de zi cu zi, dar e o solutie temporara care este placuta tuturor. Sa visezi e o arta! Visele tale pot fi placute pentru ceilalti, le pot aduce buna dispozitie, doar ca pe tine te vor intrista mereu in final, pentru ca visele raman vise. Ar fi prea frumos ca sa fie adevarate, nu-i asa? Imi place sa vorbesc, sa povestesc, si in final sa nu spun nimic. E refugiul meu contra societatii. Uneori, incep prin a-mi exprima opiniile adevarate, dar continui prin a-l deruta pe cel cu care vorbesc incat numai stie ce vreau si ce nu vreau defapt. Cateodata ma pierd si eu. Dar un lucru e sigur: imi place sa visez, si oricat de idioata ar fi viata visele nu o sa mi le ia nimeni, pentru ca doar eu am dreptul sa le omor, sa le reinvii, sa le strivesc, sa le dau speranta. Sunt propria mea stapana. Factorii din jur care influenteaza visul sunt doar slujitorii, eu sunt cea care ia deciziile in final. Poate gresesc cu un lucru: visez prea mult. Opreste-ma daca poti!