Din rau in bine, sinistru, dar pozitiv.

Hello everyone! Most people say that I am insaneeeeee!!! Oh, but they are right!!!!!!! I really am!!!!!!!!! Madness is power! I think... :D

Ok, sa incepem si sa las deoparte ideea de nebunie momentan. Sau cel putin sa incerc. Din majoritatea postarilor mele se poate denota ca viata e un cum ii spune... acel lucru pe care animalele il fac atunci... cand... ei, bine, atunci cand au nevoia de a merge la baie, sau in cutiuta cu nisip, sau langa un gard, sau langa stalpul de langa casa. In fine asa se poate observa ca vad eu cel putin viata, asta daca nu te-am convins si pe tine.



Ideea e ca am gasit solutie pentru aceasta viata! Una sinistra dar totusi optimista, ce-i drept! Am descoperit de ceva timp ca a fi rau nu inseamna neaparat a si face rau. Raul poate fi folosit in scopuri bune. De exemplu mania asta a mea cu vampiri. M-am uitat la filme cu vampiri, seriale, poate de mai multe ori, ideea e ca de cate ori le urmaresc prind putere. Ascult muzica de la Korn, respectiv melodiile "Forsaken", "System" si "Slept so long". Toate sunt soundtrack-uri din filmul Queen of the damned (inspirat din cartea "Regina Damnatilor" de Anne Rice - al 3-lea volum din Cronicile Vampirilor). Sa revin la subiect totusi. Melodiile astea imi dau puteri! Ma fac sa ma simt bine, desi ele vorbesc despre creaturi care sug sange, despre moarte pe mine ma fac sa am o parere buna despre mine, sa ma consider imortala! Nu sunt, bineinteles ca nu, toate sunt iluzii, dar aceste iluzii aduc lucruri bune, desi pornesc din rau. Pentru ca asa cum te vezi, se spune, asa te vad si ceilalalti. Daca te subestimezi, la fel vor face si ceilalti cu tine: te vor subestima. E bine sa ai o parere pozitiva despre propria persoana si sa incerci sa cauti metode proprii de a-ti face una. Eu ti-am dat exemplul meu. Asta ma face pe mine sa ma simt plina de forta, gata sa inving orice obstacol, sa trec peste toate greutatile, sa ajung la linia de sosire si sa fiu prima pe linie!

A fi nebun inseamna a fi fericit! Dar toate isi au pretul lor. Traim intr-o lume in care povestile sunt iluzii, fantezii. Dar eu cred ca undeva in univers exista o lume paralela unde povestile noastre, pe care le inventam, pe care le citim, acolo ele sunt adevarate! Si daca ele sunt adevarate atunci inseamna ca oamenii aceia trec prin mai multe experiente, transformari, minuni, blesteme! Si chiar daca nu cred nimic din toate astea sper in secret sa pot ajunge acolo odata.

Eu insami scriu povesti. Defapt nu povesti. Romane si nuvele. Aproape le-am terminat(la nuvele ma refer, ca romanul pe care l-am inceput e abia la inceput). Ideea e ca am visat personajele din roman(pe acesta mi-am concentrat atentia cel mai mult). Am simtit ca au prins viata. Si nu pentru ca le-am visat, ci pentru ca am stiut asta de mult. Nu de cand am inceput romanul, mai de curand. L-am inceput prin august 2009. Acum ar fi cateva luni. Am scris aproximativ vreo 100 de pagini de word, si personajele mele au trecut prin multe. Si nu le simt pe toate vii. Nu. Simt doar cateva. Sunt acele personaje principale care eu simt ca ele traiesc in lumea asta. Si intr-o zi am sa le vad si ele or sa ma intrebe: de unde stiai povestea noastra? Iar eu am sa le raspund: nu am nici cea mai vaga idee.

Sunt multe lucruri care as vrea sa existe, visez sa ajung acolo vreodata, dar nu cred in ele. Nu stiu cum e posibil asa ceva. E ca si cum as vrea sa ajung intr-o lume care nu exista-pentru ca nu cred in ea. Dar eu stiu ca exista. Nu stiu de unde. Poate din subconstient, poate din nebunie, poate dintr-o imaginatie dezvoltata, dar eu stiu ca exista! Poate n-am sa cred niciodata in zane, in vampiri, in oameni care zboara, in unicorni, in extraterestri care sunt prietenosi cu mine, dar eu stiu de undeva ca exista.

Tot ce e rau poate fi transformat in bine si invers. M-am hotarat sa-mi folosesc energia negativa pentru scopuri bune, sau cel putin benefice >:) Atunci cand am nervi de exemplu, am sa ma uit in oglinda si am sa-mi folosesc sinistrul pentru a ma lauda si a-mi face astfel o stare de spirit pozitiva. Probabil nu intelegi ce spun. Dar uite un exemplu. Sa zicem ca m-a enervat cineva. Atunci ma uit frumos intr-o oglinda cu o privire din aia demonica(dar nu foarte demonica incat sa par posedata) si i-as spune reflexiei mele "Tu esti atat de frumoasa. De ce sa iti faci nervi pentru cineva care nu merita? Gandeste-te numai un pic! Ai puteri pe care altii nu le au! Poti trai mai mult si mai bine decat ti-ai imaginat vreodata. Esti speciala. De ce sa iti consumi viata cu nimicuri? Desi, daca e vorba de timp, draga mea, da-mi voie sa iti spun ca ai mult timp la dispozitie, asa ca poti face orice iti pofteste inima, bineinteles tinand cont de niste coduri morale, sa nu o luam prea tare razna din cauza libertatii. Deci o sa fie bine. Sunt sigura ca azi vei avea parte de o supriza... placuta!"

Deci cam asta ar fi povestea cu transformarea raului in bine. In cazul in care dracii sunt prea multi pune-ti un joc shooter si impusca la monstri pana numai poti. Am practicat asta de multe ori. Chiar functioneaza. Poti sa te gandesti ca monstrii de un fel sunt o anumita persoana, altii alta persoana si tot asa. Sau poti sa te gandesti ca persoana pe care o urasti reprezinta tot raul din plansa si trebuie DISTRUS! Dar sa revenim la ideea de a fi buni. E sinistra ideea asta a mea, dar totusi pozitiva, nu-i asa?

Libertate - vreau sa fiu libera ca pasarea cerului!

Vreau sa evadez! Vreau sa ma pierd de lume pe o insula pustie, fara calculator, fara internet, doar cu o coliba din lemn destul de incapatoare pentru o persoana, cu o bucatarie modesta si o camera cu un pat moale. In jurul meu vreau sa fie multa verdeata, multi copaci, flori si plante de tot felul. Sa imi gasesc mancare cu usurinta, sa fie mereu cald... Sa am cateva haine pe care sa le spal intr-un rau din apropiere, cu apa limpede si care sa curga dintr-un munte de undeva din nord. In zilele ploioase sa ies afara si sa alerg prin ploaie, pe plaja in picioarele goale. Sa ma bucur de natura si sa uit de existenta lumii, sa fiu doar eu cu mine. Sa am hartie si pix sa pot sa imi scriu idei oricand simt nevoia sau sa fac conversatii imaginare cu extraterestri. Sa fiu libera ca pasarea cerului si sa nu fiu invidioasa cand vad un pescarus zburand sus pe cer. Sa fiu aproape de soare si noaptea, de luna. Sa stau intinsa pe iarba proaspata, sa simt miros de salcie si sa inumar stelele incercand sa recunosc vreo constelatie cunoscuta sau sa atribui forme proprii imaginatiei mele cerului plin de stele. In noptile ploioase sa stau in coliba privind la geam cum cad picaturile si sa privesc oceanul din apropiere. Sa ma chinui sa-mi fac o barca din lemn si de fiecare data sa se scufunde si sa ma enervez dupa care sa rad de propria mea naivitate. Dupa o luna sa gasesc un animal care sa-mi fie devotat, sa fie ceva asemanator cu o felina sau un caine pufos si mare cu ochi albastri sau verzi. Sa-mi tina companie cam vreun an asa. Dupa care nu sunt sigura daca as schimba modul asta de trai. O sa ma bucur de inconjurul naturii in fiecare zi, voi zambi cand afara va fi soare, voi alerga prin ploaie si voi fi cu adevarat fericita! N-am nevoie de ei, ipocritii societatii si de conceptiile lor tampite despre lume, nu am nevoie de politica lor nedreapta si de falsele lor sentimente! Nu am nevoie de nimeni! Doar de mine si un animal. Si sa fie cald. Si sa pot sa traiesc. Atat. E de ajuns. Cred totusi ca oamenii nu au fost vreodata fericiti cu adevarat. Insulele pustii cu cate un om care nu vrea sa plece de acolo sunt doar in filme sau jocuri. Realitatea e cu totul diferita. Ma gandeam la indieni, ei traiesc in natura, dar trebuie sa omoare pentru carne si sunt sigura ca nu au o comunitate de care sunt complet mandri si nu si-ar schimba in niciun fel modul de trai. Vreau sa ma bucur de rasarit si de apus, vreau sa gust din vantul plin de mirosul florilor si sa simt ca traiesc, sa nu fie nimeni in preajma mea, astfel nu vor exista conflicte si voi putea face ce doresc fara sa ma gandesc la nimeni... Totul ar fi perfect, pacat ca nu va fi niciodata adevarat. Lucrurile perfecte nu exista. Dar poti sa visezi incontinuare. Nu ca ar schimba cu ceva realitatea sau problemele si nervii de zi cu zi, dar e o solutie temporara care este placuta tuturor. Sa visezi e o arta! Visele tale pot fi placute pentru ceilalti, le pot aduce buna dispozitie, doar ca pe tine te vor intrista mereu in final, pentru ca visele raman vise. Ar fi prea frumos ca sa fie adevarate, nu-i asa? Imi place sa vorbesc, sa povestesc, si in final sa nu spun nimic. E refugiul meu contra societatii. Uneori, incep prin a-mi exprima opiniile adevarate, dar continui prin a-l deruta pe cel cu care vorbesc incat numai stie ce vreau si ce nu vreau defapt. Cateodata ma pierd si eu. Dar un lucru e sigur: imi place sa visez, si oricat de idioata ar fi viata visele nu o sa mi le ia nimeni, pentru ca doar eu am dreptul sa le omor, sa le reinvii, sa le strivesc, sa le dau speranta. Sunt propria mea stapana. Factorii din jur care influenteaza visul sunt doar slujitorii, eu sunt cea care ia deciziile in final. Poate gresesc cu un lucru: visez prea mult. Opreste-ma daca poti!