Sentimentul de ura

Eu... da... ce e cu mine? Nu e nimic! Ma gandeam doar asa ca de la un timp tot urasc totul. Urasc iarna, zapada, frigul, ce mi se intampla sau ma mai trezesc uneori zicand: urasc asta! Dar ce e cu atata ura? De unde? Nu o sa imi schimbe nimeni parerea, insa! Ce urasc voi uri pana ma plictisesc si gata! Poate ca fraza aceea simpatica "Come to the dark side, we have cookies:)" si-a facut efectul desi era doar o simpla chestie care cica trebuia sa fie amuzanta si doar atat. But now I am in the dark side...



Oricum eu sunt singura vinovata, eu am ales calea asta. Ce daca e asa multa ura? Imi place sa urasc. Imi place sa zic "urasc ziua asta". Apoi imi plac filmele cu rau, unde raul predomina :X - dar sa aiba o forma interesanta de a se prezenta. Imi place raul "imbracat la costum". Adica sa fie ceva care sa te atraga nu doar raul de a incalca reguli sau de a ucide, in asta numai e nicio placere (decat la psihopati probabil). Mie imi place raul reprezentat ca o arta.




Si muzica pe care o ascult simbolizeaza acest lucru: rock bineinteles dar ma refeream in special in cazul asta la death metal si industrial metal... Cum as putea sa nu ma simt eu bine pe melodia "In Flames - Evil in a closet"? Ce daca are versuri intunecate? Melodia e superba:X! Sau "Simplyd4rk - Wake up, you're dead" wow melodia asta e bestiala! Si multe chestii ce sunt considerate din partea "rea" sunt defapt realitati. Nu ma refer neaparat la melodii, ma refer la tot felul de situatii cu care ne mai confruntam.



In fine, imi place sa urasc! E de-a dreptul incantator! Pentru mine, bineinteles si pe moment! Imi place sa cred ca ingerul meu din partea satanei imi vrea tot binele, pentru ca el stie ca eu le am asa un pic in partea asta pesimista, in partea neagra si ar face orice ca eu sa fiu fericita... doar el e rau si isi permite orice trucuri, si drept vorbing am sa ii si permit! Nu e minunat? Atunci cand te tii de regulile de morala ingerul bun sa te ajute si cand o iei putin pe aratura, poate pentru ca te-ai plictisit sau stiu eu ce idei ai ingerul rau sa iti vina si el in ajutor asta pentru ca isi poate demonstra ura alaturi de tine si tu il poti admira, chiar daca in subconstient!



Ma rog, uneori am impresia ca sunt inconjurata doar de ingeri rai... dar asta e partea a 2-a. Poate ca pana la urma tot ce mi se intampla eu am ales, poate fara sa imi dau seama, a fost o greseala, nu a fost, ce mai conteaza? Pana la urma ma simt bine. Si atunci cand nu merg lucrurile ok, plang un pic, ma enervez un pic si ma ajut de melodiile mele. Falling into darkness >:) - I like how it sounds, but if you fall into dark, that doesn't mean you can't see :> and that makes it more interesting!


Intunericul e asociat cu misterul, pentru ca nu stii ce te asteapta in clipa urmatoare. Dar cui ii pasa de povesti? Traim intr-o tara tampita, cu oameni tampiti, cu o conducere tampita, intr-un mediu tampit si respiram un aer tampit. Ce sanse avem? Eu am preferat sa ma inchid in lumea mea... Da si in lumea mea Dumnezeu e o legenda. Dracul e cel care vine pe pamant. Si stii de ce? Pentru ca uram prea mult si ingerii lui Dumnezeu nu mai pot ajunge in blestemul asta, ei sunt prea puri ca sa se injoseasca pentru niste biete suflete cu trupuri murdare, facute din pamant! Stii cum se spune: din pamant vii si tot in pamant te intorci. Dar de ce dracu' trebuie sa vin din pamant? De ce nu sunt si eu inger sa cunosc lumea dintr-o alta perspectiva, sa am tot ce imi doresc, sa cunosc puterea binelui, puterea viselor? De ce dracu' nu sunt?

Libertate - vreau sa fiu libera ca pasarea cerului!

Vreau sa evadez! Vreau sa ma pierd de lume pe o insula pustie, fara calculator, fara internet, doar cu o coliba din lemn destul de incapatoare pentru o persoana, cu o bucatarie modesta si o camera cu un pat moale. In jurul meu vreau sa fie multa verdeata, multi copaci, flori si plante de tot felul. Sa imi gasesc mancare cu usurinta, sa fie mereu cald... Sa am cateva haine pe care sa le spal intr-un rau din apropiere, cu apa limpede si care sa curga dintr-un munte de undeva din nord. In zilele ploioase sa ies afara si sa alerg prin ploaie, pe plaja in picioarele goale. Sa ma bucur de natura si sa uit de existenta lumii, sa fiu doar eu cu mine. Sa am hartie si pix sa pot sa imi scriu idei oricand simt nevoia sau sa fac conversatii imaginare cu extraterestri. Sa fiu libera ca pasarea cerului si sa nu fiu invidioasa cand vad un pescarus zburand sus pe cer. Sa fiu aproape de soare si noaptea, de luna. Sa stau intinsa pe iarba proaspata, sa simt miros de salcie si sa inumar stelele incercand sa recunosc vreo constelatie cunoscuta sau sa atribui forme proprii imaginatiei mele cerului plin de stele. In noptile ploioase sa stau in coliba privind la geam cum cad picaturile si sa privesc oceanul din apropiere. Sa ma chinui sa-mi fac o barca din lemn si de fiecare data sa se scufunde si sa ma enervez dupa care sa rad de propria mea naivitate. Dupa o luna sa gasesc un animal care sa-mi fie devotat, sa fie ceva asemanator cu o felina sau un caine pufos si mare cu ochi albastri sau verzi. Sa-mi tina companie cam vreun an asa. Dupa care nu sunt sigura daca as schimba modul asta de trai. O sa ma bucur de inconjurul naturii in fiecare zi, voi zambi cand afara va fi soare, voi alerga prin ploaie si voi fi cu adevarat fericita! N-am nevoie de ei, ipocritii societatii si de conceptiile lor tampite despre lume, nu am nevoie de politica lor nedreapta si de falsele lor sentimente! Nu am nevoie de nimeni! Doar de mine si un animal. Si sa fie cald. Si sa pot sa traiesc. Atat. E de ajuns. Cred totusi ca oamenii nu au fost vreodata fericiti cu adevarat. Insulele pustii cu cate un om care nu vrea sa plece de acolo sunt doar in filme sau jocuri. Realitatea e cu totul diferita. Ma gandeam la indieni, ei traiesc in natura, dar trebuie sa omoare pentru carne si sunt sigura ca nu au o comunitate de care sunt complet mandri si nu si-ar schimba in niciun fel modul de trai. Vreau sa ma bucur de rasarit si de apus, vreau sa gust din vantul plin de mirosul florilor si sa simt ca traiesc, sa nu fie nimeni in preajma mea, astfel nu vor exista conflicte si voi putea face ce doresc fara sa ma gandesc la nimeni... Totul ar fi perfect, pacat ca nu va fi niciodata adevarat. Lucrurile perfecte nu exista. Dar poti sa visezi incontinuare. Nu ca ar schimba cu ceva realitatea sau problemele si nervii de zi cu zi, dar e o solutie temporara care este placuta tuturor. Sa visezi e o arta! Visele tale pot fi placute pentru ceilalti, le pot aduce buna dispozitie, doar ca pe tine te vor intrista mereu in final, pentru ca visele raman vise. Ar fi prea frumos ca sa fie adevarate, nu-i asa? Imi place sa vorbesc, sa povestesc, si in final sa nu spun nimic. E refugiul meu contra societatii. Uneori, incep prin a-mi exprima opiniile adevarate, dar continui prin a-l deruta pe cel cu care vorbesc incat numai stie ce vreau si ce nu vreau defapt. Cateodata ma pierd si eu. Dar un lucru e sigur: imi place sa visez, si oricat de idioata ar fi viata visele nu o sa mi le ia nimeni, pentru ca doar eu am dreptul sa le omor, sa le reinvii, sa le strivesc, sa le dau speranta. Sunt propria mea stapana. Factorii din jur care influenteaza visul sunt doar slujitorii, eu sunt cea care ia deciziile in final. Poate gresesc cu un lucru: visez prea mult. Opreste-ma daca poti!