Incredere

 

 Da... increderea este dupa cum bine stiti o comoara. Dar, nu... defapt este cutia Pandorei. Ai deschis-o si vine sfarsitul lumii. Poate nu chair la modul asta atat de exagerat, dar destul de aproape. Si de parca nu asta ar fi tot ... gasesti bucati intregi din viata ta in gura unor oameni ce par a fi "morminte deschise", daca intelegi la ce ma refer.


Prietenii adevarati se gasesc rar, si nu e niciodata ceva sigur, pentru ca oamenii se schimba. De ce se schimba ei in rau, asta nu poate stii decat Dumnezeu; posibil nici el sa nu fie prea sigur. Ceea ce nu inteleg eu este de ce oamenii decid sa spuna secretele altora tocmai unor persoane care nu stiu sa-si tina gura. Da, asta n-am sa inteleg in veci. Cu totii vorbim despre altii, dar de ce tocmai cui nu trebuie? Am inteles, vorbesti cu prietenul/prietena ta cea mai buna, dar de ce cu un necunoscut despre viata altuia? Vorbeste despre viata ta. Si spune-i cui vrei tu. Spune-mi mie, spune-i vecinului de la colt, spune-i tipei bune de la bar, spune-i psihologului, spune-i amantei/amantului, dar sa fii sigur/a ca e despre viata ta.


Oamenii sunt plini de defecte. Si de multe ori, alti oameni se pierd in defectele celorlalti. Efectul de turma e pretutindeni. Probabil te gandesti ca tratez cu mult sarcasm acest subiect, dar sa fim seriosi... unde lipseste amuzamentul complet, chiar si unul macabru, atunci lipseste totul. Increderea e un lucru de baza care ar trebui sa lipseasca de pe aceasta lipsa. Din pacate nu se poate, deci va trebui sa te conformezi cu ceea ce ai, sau sa cauti ceva mai bun. Alegerea e a ta.

Ce e iubirea?

Iubirea... Ce e iubirea? Tu stii? De multe ori am incercat sa ii dau o definie complexa dar mi-am dat seama cu cat repetam mai mult definitia cu atat intelegeam mai putin. M-am gandit asa: iubirea e un complex de alte sentimente, stari de spirit si alte chestii(bucurie, simpatie, tristete, fericire, lacrimi, tandrete, ura, minciuni, acte de eroism etc); cand iubesti fericirea persoanei respective trebuie sa fie fericirea ta. Dar aceasta definitie e total gresita. Cand iubesti esti egoist: vrei persoana doar pentru tine, da tii la fericirea ei, dar daca nu e cu tine putin iti pasa ca se intelege mai bine cu altcineva, decat cu tine.



Probabil daca mi-ai arata ca ma iubesti nu te-as crede, pentru ca in final nu stiu ce e aia "iubire" si nu as stii daca e iubire. Cand spun "te iubesc" poate ca defapt nu iubesc si e ceva asemanator. Dar daca nu stiu ce e iubirea si nu stii ce e iubirea cum putem sa iubim?




Exista mai multe feluri de iubire: pentru muzica, obiecte, familie, prieteni, iubit/a, dar cum le diferentiezi? Care e diferenta intre ele? Asa daca stai sa te gandesti e acelasi lucru "ii iubesc pe In Flames", "iubesc jocul asta", "mami, te iubesc", "stii... iubitule... te iubesc!". Toate expresiile astea contin te iubesc... Dar iubirile astea sunt atat de diferite intre ele. Dar de ce? Care sunt diferentele? Poti sa imi spui? Nu poti sa spui decat ca iubirea de muzica difera de iubirea de mama. Dar prin ce? Poti exprima in cuvinte? Poate ca asta e problema. Iubirea nu are o definitie exacta, poti sa fii egoist in a iubi, sau din contra, foarte darnic, iubirea difera de la persoana la persoana.



Si cum sa cred eu ca ma iubesti, daca eu iubesc altfel? Si cum sa crezi tu ca eu te iubesc, atunci cand eu percep iubirea diferit? Ce e iubirea pana la urma? O forma extraterestra de sentiment? :)) nici chiar. Poate ca insa misterul de a nu stii ce e acest "ceva" o face interesanta. Poate daca am stii cu precizie ni s-ar parea banala si lipsita de importanta. Dar ea reprezinta totul! Pentru mine doar anumite iubiri reprezinta totul, restul nimic. Si pana la urma ce e totul sau nimic? Doar atat. Un tot si un nimic si o iubire printre ele.

Ce caut defapt?

Un drum pustiu... un drum pe care n-ar trebui sa fiu! De ce sunt aici? Dar unde sunt? Unde ma indrept? Ce caut? Poate o viata, poate o speranta, sau poate doar liniste. Liniste, pentru ce? Ce s-a intamplat atat de grav de caut linistea de parca ar fi aerul pe care il respir? Poate nu caut liniste. Poate caut altceva, poate caut o lume mai buna, intelegere, vise implinite, poate nu caut nimic defapt. Unde esti tu? Tu nu mai esti demult. Nici nu ai fost vreodata. Ai fost doar o speranta din marea de vise moarte care s-a stins de mult. Nu te caut nici pe tine. Nu stiu ce caut. Poate o lacrima, poate un sarut. Dar nu orice fel de sarut. Nu caut un sarut fizic, caut un sarut al implinirii viselor, un sarut plin de fericire, un sarut care sa-mi lumineze chipul, un sarut pe care n-am sa pot sa-l uit vreodata.

Poate doar m-am pierdut prin viata. Poate realitatea a devenit confuza si ma cred in alta parte, poate nu mai recunosc lucrurile din jurul meu, lucrurile din realitate. Am amestecat visele prea mult cu realitatea. Ce mai e adevarat si ce a ramas minciuna? Poate si insasi existenta mea e o minciuna. Dar nu ar conta. Chiar m-as bucura. Ar fi frumos sa stiu ca nu exist defapt, ca sunt gandul cuiva, apartin de o imaginatie bolnava si cand se va hotari sa ma distruga atunci voi muri. Poate fac parte dintr-un joc video si cand imi pierd toate vietile mor. Dar ce fac atunci cand dai "New game"? Ma nasc din nou!? Nu! Nu vreau asta. Vreau sa dorm si sa visez un vis frumos, un vis perfect, un vis care sa nu imi dea impresia ca e vis si sa porneasca din realitate si sa o schimbe in asa fel incat sa fiu fericita, foarte fericita! Chiar daca, in final, e doar un vis. Sper doar sa nu aflu vreodata ca a fost nimic mai mult decat o iluzie. Da, o iluzie din care sa nu-mi revin! Ar fi pacat totusi caci nimic din ce as putea realiza totusi ar fi doar impresie si doar eu as stii de succesele mele in timp ce restul lumii m-ar compatimi dandu-si seama ca sunt rupta complet de realitate. Ar fi pacat pentru mine, nu?

Dar ce iti pasa tie? Tie nu iti pasa. Nici nu ar avea de ce. Tu esti doar o fantoma trecatoare, o figura fara importanta care citeste si pleaca mai departe ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Nu esti nici o minune, nici o solutie pentru mine. Esti doar o umbra care dispare cand soarele apune. Dar nu ma aflu aici sa cercetez asupra existentei tale. Sunt aici sa descopar ce caut. Dar o sa gasesc? Cum pot sa ma gandesc la asta, cand eu nu stiu ce vreau defapt? Chiar toate trebuie sa aiba legatura cu imaginatia si cu o lume ireala? De ce in realitate nu poate fi cum vrei? De ce trebuie sa faci nenumarate sacrificii pentru mici clipe de fericire, de ce trebuie sa te adaptezi unor reguli fara logica ale realitatii? Pur si simplu, DE CE? Aceasta intrebare nu are de multe ori un raspuns. Cred ca m-am si plictisit sa-l mai caut.

Ai o soltuie? Stiu ca nu ai, dar simteam nevoia sa te intreb. Dar cine esti tu? De ce m-ar interesa, oare? Poate totusi te caut pe tine sau poate ma insel. Daca ai cum sa ma ajuti, e ok, daca nu, poti sa pleci. Prezenta sau absenta ta nu ma influenteaza cu nimic, nici rau, nici bun. Lasa-ma doar sa fiu o visatoare, sa imi iau zborul mereu pe nepregatite si sa cad din cer atunci cand ajung la inaltimea cea mai mare si sa cad in spini! Sa iti spun niste versuri, dintr-o poezie de a mea(care se numeste "Suflet cazut"), sunt chiar ultimile 4:"Daca tu o sa vrei sa mori,Sa numai vezi lumea-n culoriNu te opresc caci sunt nimeni,Doar un suflet cazut in spini."Aceste versuri sunt total neadevarate, pentru ca eu sunt genul de persoana care imi place sa ajut. Prietenii stiu asta bine. Imi place sa le dau sfaturi. Uneori mai ajut si necunoscuti. Ai naibii necunoscuti! De ce se amesteca ei in viata mea? De ce imi pasa mie de problemele lor? Scuze, unele persoane m-au dezamagit complet. De la prieteni foarte buni, am ajuns sa intrerupem legatura de tot. Tragic, nu? O persoana pe care ai ajutat-o mult, un prieten care parea a fi pentru totdeauna, sa ajungi sa il dispretuiesti profund si sa numai vrei sa vorbesti vreodata cu el. Aici sa stii ca nu fac referire la capitolul "iubire", chiar nu are nicio legatura, e vorba strict de prietenii.