Se afișează postările cu eticheta echilibru. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta echilibru. Afișați toate postările

marți, 18 mai 2010

Parti pozitive si parti negative=echilibru




(Nu am mai scris de mult pe blog pentru ca mi-a sters postarile cand le-am publicat de vreo 3 ori consecutiv si nu am mai avut chef de blogspot... simplu!)

Fiecare om are partea buna si partea rea. Multi asociaza partea buna cu Dumnezeu si partea rea cu Satana. Ideea e ca sufletul trebuie sa fie intr-un echilibru, si pentru acel echilibru e nevoie de ura, iubire, furie, fericire, lacrimi, toate amestecate pentru a rezulta un suflet implinit. Bineinteles, fericirea trebuie sa fie mai multa decat tristetea, pentru ca noi, oamenii, avem nevoie de multa rasplata pentru momentele dificile. Dupa o saptamana grea in care s-au intamplat multe deodata si am fost stresati, avem nevoie de mult timp ca fim din nou relaxati si sa ne simtim liberi si ca putem face ce ne place in timpul liber, care nu a fost posibil in acea saptamana.



Multi isi dezvolta partea negativa mai mult pentru ca au parte in general de lucruri negative si se obisnuiesc sa gandeasca asa zicand ca viata e oribila. Nu a zis nimeni ca viata va fi usoara indiferent cum gandesti, dar de ce sa iti faci rau propriei persoane cand ai putea sa te ajuti sa te ridici? De ce sa gandesti negativist cand ai putea sa faci loc unui loc frumos, optimist care ar putea sa te ajute intr-o situatie din care poti iesi foarte usor doar gandind optimist.



Toata lumea se preocupa de lucrurile care nu le plac, dar cum ramane cu ce iti place? Ai uitat ce iti place si acum te gandesti la ce nu iti place si cate lucruri urate sunt in lume sau in viata ta? Am o poezie negativista, „De ce” se numeste si doua versuri suna asa „De ce sa mint? De ce sa zbor? De ce sa sper?/ De ce sa uit? De ce sa cred si sa nu pier?” Dupa cum observi aici spun clar „Bha, nu-mi pasa, ok? Eu nu vreau sa lupt pentru ca nu am chef. De ce nu am chef? Viata e de rahat, ce-mi pasa? Pentru ce sa imi pese? Ca sa sufar mai mult?” Ma gandesc ca multi de varsta mea sau mai mici, mai mari gandesc astfel, ca viata nu merita sa te zbati pentru ea. Dar daca gasesti ceva pentru care se merita sa lupti? Daca gasesti pe cineva pentru care se merita sa traiesti? Daca reusesti intr-un domeniu in asa fel incat sa te faca sa te simti implinit multi ani? Daca ai talente care ar putea sa fie apreciate de multa lume si tu dai cu piciorul sanselor succesului tau?

vineri, 12 februarie 2010

A little part from hell


Si ma aflu aici. In iad. Flacari in jurul meu? Nu. E un pod lung, nu-i pot zari celalalt capat. Nu are nicio sfoara de care sa ma pot sprijini. E din lemn, probabil e putrezit aproape. In jos e... gol... foarte gol... se vede o ceata care acopera ce e jos... in final jos nu poate fi decat moarte.


Mi-am facut curaj si am pasit pe prima scandura. S-a auzit un scartait oribil. Nu pentru ca scartaia asa de tare, ci pentru ca zgomotul ala s-a auzit in creierul meu si s-a multiplicat de atatea ori incat m-a zgariat oribil. Din instinct mi-am dus mainile la urechi. Am pasit pe a 2-a scandura. Nu s-a mai auzit niciun zgomot. Am tot mers, cred ca ajunsesem aproape la jumatate, sau cel putin lau n sfert, cand deodata podul a inceput sa se balangane. La inceput mi-am pierdut echilibrul un pic, dar apoi parca un vant invizibil, care nu il simteam misca podul din ce in ce mai tare. In cateva secunde n-am mai simtit nicio scandura sub picioare. Cadeam in gol.


Ceata devenea din ce in ce mai deasa, dupa care brusc toata imaginea s-a clarificat si puteam sa vad pamantul, sau cel putin ceva care ar fi trebuit sa semene a pamant. Jos erau tepi. Probabil de un metru, probabil aveau mai mult, dar erau foarte ascutiti, iar eu eram in cadere libera. Parca abia asteptam sa ii ating, sa ii imbratisez. Dar nu! Vroiam sa fug cat mai departe. Imposibil. Ma indreptam in jos hotarata, dar in acelasi timp contra vointei mele.


Am cazut. Am luat tepii in primire. Mi-au sfasiat trupul. Am murit. Dar cum se poate sa mori in iad, atunci cand esti deja mort din moment ce ai ajuns acolo? Sau poate ca in iad poti sa mori de 1000 de ori si mai mult chiar, si te trezesti mereu din acelasi loc din care pleci de fiecare data, fara sa iti amintesti ca ai mai murit de cateva ori.


This is hell. And worse. This is just the beginning.