Drumul spre eternitatea damnata

Ma simt atat de vie! Pot sa vad de 10 ori mai bine! Aud mai bine... Pot sa ascult soapte dincolo de multe usi inchise. Voci din lumea intreaga imi suna in creier. Pot sa le ascult, sa selectez doar una singura, sau pot sa le estompez de tot. Intuneric e tot ce-mi trebuie! Lumina soarelui acum e lasata in spate. Nu ca nu ar fi frumoasa, dar nu am nevoie de ea! Exact. Nu am nevoie decat lichidul acela rosu care se prelinge pe buzele celui care mi-a facut acest dar: eternitatea! Sunt imortala!

Pot sa alerg fara incetare, pot sa ajung o masina din urma, sau sa prind trenul care duce spre apus. Si il simt cand e in camera. Il simt cand e in apropiere. Il simt cand ma cauta, cand vine spre mine, cand e trist, cand e vesel, cand se hraneste, cand devine de gheata. Daca ma striga pot sa il simt si in vis. El spune ca sunt ca si copilul lui. Dar defapt e ceva cu totul altfel intre noi. E o legatura diferita fata de cea parinteasca. Dar e minunat, oricum!

Am atatea planuri pentru viata asta! Vreau sa studiez mistere, sa imi fac prieteni noi din lumea aceasta noua pentru mine, vreau sa ating performante incredibile. Inca sunt la inceput, dar am destul timp, nu am de ce sa imi fac probleme.

Timpul, acum nu mai e un dusman! Viata, acum nu mai e povara! Moartea, acum a capatat alt sens, un sens indepartat, un sens pe care abia il percep desi in jurul meu continua sa moara multe suflete. Eu trec pe langa ele indiferenta, ca si cum nu s-ar fi intamplat, da, am devenit inumana in scurt timp! Pana cand si el se mira de asta. Nu imi mai este frica de nimic, desi mai sunt destule lucruri care ma pot distruge. Eu nu le iau in calcul. Eu imi vad de drum, de setea de sange, de libertate, de zbor, de frumos! Da, ce frumos e aici! Noaptea pare atat de luminata cand defapt e intuneric bezna, dar eu pot distinge chiar si cele mai mici detalii. Pot simti viata din orice creatura in viata.

De multe ori merg noaptea pe tot felul de strazi si privesc in jur absenta, incerc sa fiu atenta la ce gandesc alti oameni. Cate lucruri noi mi s-au intamplat! Au venit asa toate deodata! Cartile cu vampiri inseamna nimic pentru mine acum. In sfarsit gust din eternitate!

Nimicul absolut

Am fost creati din nimic. Ceea ce gandim reprezinta nimic. Existenta noastra - tot un nimic. Poate ca nu exista destin - e tot nimic. Si poate ca visul acela a insemnat nimic. Si daca nu e nimic, atunci spre ce ma indrept? Ce e in fata mea? Tot nimic. In vise sunt stele, coridoare, lumini, intuneric, pasaje, castele, animale, peisaje, cerul, furtuni, ploaie si in final ce ramane? Nimicul absolut. Unde vreau sa ajung? Dincolo de acest nimic. Dar daca dincolo e tot nimic?



O pulbere de praf se agita in jurul meu. Formeaza asa un vartej melancolic, uscat. Vantul imi sufla cu putere soapte pe care nu le inteleg. El le tot repeta la infinit si se chinuie sa ma faca sa inteleg, dar eu nu inteleg. Unde sunt? In jurul meu ar parea a fi o zona arida. Dar nu e soare. Cerul e intunecat, norii sunt adunati si pare ca in curand o sa inceapa sa ploua. Dar aici e uscat. Nu, nu o sa ploua.



Odata am vrut sa zbor. Acum as vrea sa traiesc vesnic. Dar vantul aici vrea sa zbor, vrea sa ma poarte pe culmi nebanuite. In vis. Dar care vis? Visul a murit de mult. Mai sunt in viata? Nici eu nu mai stiu. Caut disperata o oglinda. Doar ea poate sa-mi reflecte trupul. Si daca am ramas doar un spirit ratacit? Imposibil! Oare?

Ratacind pe aici, cu vantul batandu-mi in fata am descoperit ca exista eternitate. Doar ca se numeste "eternitatea nimicului"; nimicul intradevar este etern. Deodata, am realizat unde sunt. In mijlocul nimicului. Si daca plec de aici ajung undeva? Probabil ca nu.