marți, 19 ianuarie 2010

Last train home...



Simteam nevoia sa ma desprind un pic de zilele perfect la fel. Acasa, apoi scoala, apoi acasa, apoi weekend: tv, calculator, filme si apoi din nou programul stupid. Whatever. E iarna! Si e frig... urasc frigul, si ninge mult(urasc ninsoarea) si e frig din nou! Am simtit nevoia sa evadez. Dar unde? Ce loc as fi putut eu sa-mi aleg decat gara? Da, gara din Constanta... parea un loc interesant (avand in vedere ca in gara e foarte multa agitatie, lumea nu stie incotro sa o ia etc.). Trebuia sa vad ceva nou, bine nu neaparat nou, dar ceva diferit de activitatile de zi cu zi. Am privit cateva trenuri care au plecat.



Eram atenta la viteza pe care o prindeau si ele tot inaintau. Dar mi-am dat seama ca desi parea ca merg inainte ele defapt se intorc. Ce asemanator era drumul trenurilor cu drumul meu! Pare ca o iau inainte, dar defapt e un traseu care e un cerc... intotdeauna plec si am impresia ca voi ajunge in alta parte, dar defapt ajung tot acolo de unde am plecat.




Dupa ceva timp am vazut un tren vopsit in negru, cu vreo 5 vagoane. Imi placea, pentru ca era negru. Nu avea insa pe nimeni in el. Am observat ca lumea urca asa fara bilete si fara bagaje. Ma gandeam o fi vreun accelerat, care doar faci naveta dupa care seara te intorci. Am intrebat in jur si mi s-a comunicat ca e un tren normal si pleaca peste o jumatate de ora. M-am dus in fata lui si am observat ca scria mai jos de geamuri "Last train home-no tickets needed!One ride away!Find your home!". Am stat 10 minute si m-am holbat la ce scria. Era ciudat. Intre timp a urcat ceva lume. Nu erau multe persoane, cred ca in jur de vreo 20. Parea o cursa interesanta. M-am urcat si eu in final. In tren erau in general persoane tinere, doar vreo 4-5 persoane mai in varsta(aproximativ 40-45 de ani). In curand trenul porni si am mers lin privind pe fereastra la peisaje vreo 2-3 ore. Un baiat din vagon de vreo 14 ani a intrebat:
-De unde stie trenul unde e "acasa"?
-Cred ca ai gresit trenul... nu trenul stie unde e acasa, tu stii unde e acasa, cu totii suntem constienti unde este acest "acasa" cu care ne-a incantat trenul sa urcam in el, raspunse un alt baiat de 19 ani.
-De ce esti aici?il intreba o fata de 17 ani.
-Am crezut ca ma duce acasa, incepu baiatul de 14 ani sa planga.
-Poate ca ar trebui sa incerci sa sari din tren, si daca reusesti sa te intorci inapoi, inseamna ca intradevar ai gresit trenul. Probabil pe tine te mai asteapta cineva, acolo, undeva, am zis eu.
Zis si facut. L-am ajutat cu totii sa sara din tren pe un geam si a cazut in zapada, pe un camp. Din 23 de persoane, am ramas 22. Cu ceva in fata noastra se vedea un pod. Care bineinteles, se termina la jumatate. Mai incolo era apa. Marea, marea mea iubire!




Ne-am privit cu totii cu subinteles si am asteptat sa ajungem pe pod. Sinele trenului pareau sa scartie mai rau decat inainte si curand o porni cu toata viteza inainte in gol! Am simtit nivelul apei cum se ridica, era tot mai rece, mai ud... Totul se scufunda rapid. Am mai putut sa spun doar:
-Voi ajunge acasa! Stiu ca ma astepti acolo!
Dar cine sa ma astepte? Dracu' poate! Ca nu ma astepta nimeni... Am simtit apa marii cum nu mai imi permite sa respir, totul era in valuri si frig si teama si deodata imaginea s-a stins, s-a pierdut si s-a inegrit. Acum e intuneric. Dar va fi din nou lumina, doar trebuie sa imi pierd constienta de tot si sa ajung la capatul tunelului. Acolo, intradevar, va fi lumina. Adio!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu