Si ma aflu aici. In iad. Flacari in jurul meu? Nu. E un pod lung, nu-i pot zari celalalt capat. Nu are nicio sfoara de care sa ma pot sprijini. E din lemn, probabil e putrezit aproape. In jos e... gol... foarte gol... se vede o ceata care acopera ce e jos... in final jos nu poate fi decat moarte.
Mi-am facut curaj si am pasit pe prima scandura. S-a auzit un scartait oribil. Nu pentru ca scartaia asa de tare, ci pentru ca zgomotul ala s-a auzit in creierul meu si s-a multiplicat de atatea ori incat m-a zgariat oribil. Din instinct mi-am dus mainile la urechi. Am pasit pe a 2-a scandura. Nu s-a mai auzit niciun zgomot. Am tot mers, cred ca ajunsesem aproape la jumatate, sau cel putin lau n sfert, cand deodata podul a inceput sa se balangane. La inceput mi-am pierdut echilibrul un pic, dar apoi parca un vant invizibil, care nu il simteam misca podul din ce in ce mai tare. In cateva secunde n-am mai simtit nicio scandura sub picioare. Cadeam in gol.
Ceata devenea din ce in ce mai deasa, dupa care brusc toata imaginea s-a clarificat si puteam sa vad pamantul, sau cel putin ceva care ar fi trebuit sa semene a pamant. Jos erau tepi. Probabil de un metru, probabil aveau mai mult, dar erau foarte ascutiti, iar eu eram in cadere libera. Parca abia asteptam sa ii ating, sa ii imbratisez. Dar nu! Vroiam sa fug cat mai departe. Imposibil. Ma indreptam in jos hotarata, dar in acelasi timp contra vointei mele.
Am cazut. Am luat tepii in primire. Mi-au sfasiat trupul. Am murit. Dar cum se poate sa mori in iad, atunci cand esti deja mort din moment ce ai ajuns acolo? Sau poate ca in iad poti sa mori de 1000 de ori si mai mult chiar, si te trezesti mereu din acelasi loc din care pleci de fiecare data, fara sa iti amintesti ca ai mai murit de cateva ori.
This is hell. And worse. This is just the beginning.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu