Iti scriu tarziu, dar e pentru la anul. Si e prima mea scrisoare catre tine asa ca sa nu razi. Vreau un pom, un pom care sa nu cada niciodata si sa aiba o poarta secreta in el, pe care sa o stiu doar eu. Vreau sa ma lasi sa merg acolo de cate ori ma simt trista si in lumea aceea sa fie totul bine, sa fie asa cum trebuie sa fie... frumos.
Mai vreau o pereche de casti, dar nu orice fel de casti, ci niste casti ca atunci cand le pun sa nu mai aud nimic din jur si cine vorbeste cu mine doar sa ii zambesc si sa ma prefac ca l-am auzit. Nu mai vreau cuvinte... cuvintele sunt degeaba. Am auzit multe si mai ales frumoase... dar au ramas doar atat, cuvinte!
Vreau si un pistol. Atunci cand toti vor pleca in lume si vor uita de mine, vor uita de tot si isi vor urma cursul vietii vreau sa mor. Atunci nu o sa mai am pentru cine sau ce sa traiesc. Dar te rog, pistolul, sa fie silentios. Nu vreau sa sperii lumea.
Si mai vreau ceva. Cand o persoana promite din nou ceva de care nu s-a tinut de cuvant nici ultima oara, te rog sa o faci sa taca, pentru ca daca nu o faci sa taca o sa zica aceleasi prostii din nou si daca nu am castile la mine s-ar putea sa o cred!
Apoi vreau o fantoma. O fantoma cu care sa vorbesc, nu ca nu am prieteni, dar aceasta fantoma ar fi 24 din 24 de ore disponibila si chiar daca imi da sfaturi proaste as putea sa ii spun tot ce vreau si sa imi vars nervii pe ea. Uneori nu am pe cine sa imi vars nervii si imi trebuie un voluntar.
Vreau si un sac de box. Nu e de ajuns doar exprimarea verbala. Am nevoie de un voluntar solid pentru nervii mai multi, mai mari, rai.
Si nu in ultimul rand, am fost cuminte. Nu am injurat lumea prea rau, nu am dorit raul nimanui poate doar moartea a 2-3 persoane, nu am dorit sa bat pe nimeni poate doar 2 persoane, nu am vrut sa arunc nimic pe geam, doar pe mine ... si in rest ... atat.
Cu draq... adica cu drag,
EU!
P.S: Te rog sa-mi pastrezi confidentialitatea si sa nu dezvalui dorintele mele renilor.
