Ipocrizia - o arta

Atunci cand nu ai cu cine vorbi, pai nu poti sa vorbesti. Dar tot vorbesti. Si explici. Si nimeni nu intelege nimic. Se prefac ca inteleg, zic ca tine, apoi fac ca ei. Like always. Incerci sa ai rabdare cand defapt vrei sa ii strangi de gat, sa ii mutilezi si apoi sa ii intrebi cu zambetul pe buze: "intelegi ce vreau sa spun?:)" Whatever. Ideea e ca fiecaruia ii place sa faca ce vrea. Ce zice celalalt e total gresit.

E o idee destul de ciudata sa explici cuiva ceva, sa zica ca intelege si apoi sa descoperi (din faptele sale) ca defapt nu a inteles. De ce lumea se preface ca vrea sa asculte, cand defapt nu are chef? Ma enerveaza oamenii ipocriti, si totusi mi se pare interesant sa ii studiez. Sa te prefaci ca iti place ceva atunci cand nu iti place e o arta. Sa te prefaci dragut/a fata de o persoana pentru a te simti tu superior necesita multa munca, un zambet fals care sa para real si o conversatie draguta. Dupa ce ai plecat razi cu prietenii si zici ca ce proasta era persoana aia ca a crezut tot ce i-ai zis. Dar defapt ia-i facut un bine. Pentru ca daca te-ai prefacut indeajuns de bine autnci i-ai facut o zi frumoasa zicandu-i lucruri care vroia sa le auda undeva in adancul ei.

Ipocrizia se manifesta si altfel. Tu esti cel/cea care vrea sa vorbeasca "pe bune" cum se zice, si discuti pe o tema serioasa, iar celalalt pare ca te aproba si dupa ce pleci e ca si cum n-ai fi vorbit niciodata. Sunt pro ipocriziei in anumite cazuri. Atunci cand oamenii cu care discuti chiar merita. Dar cand nu merita de ce sa iti bati joc?Aici deja esti megaipocrit. Si aici e partea unde sunt contra.